Gripa
este o boală gravă, care se complică sever frecvent şi provoacă decese mai ales
la persoanele cu risc crescut. Decesele şi complicaţiile se multiplică deoarece
gripa evoluează anual epidemic la nivelul mai multor arii din zonele temperate
cu anotimpuri reci, dar provoacă, într-o mai mică măsură, cazuri de gripă
(uneori focare) şi în zonele calde (subtropicale, tropicale şi chiar
ecuatoriale) tot timpul anului. Situaţia este mai dramatică în cazul
pandemiilor de gripă, când numărul de 
decese poate ajunge la milioane.
În
ierarhia mortalităţii prin bolile infecţioase, pe primele poziţii sunt infecţia
cu HIV/SIDA (3,5 milioane de decese anual), tuberculoza (1,5 milioane) şi
epidemiile de gripă (250.000–500.000 de decese anual), dar, spre deosebire de
primele două, gripa beneficiază de vaccinuri şi tratamente antivirale
eficiente, precum şi de terapie intensivă avansată.
Deşi
supravegherea gripei constituie o prioritate de sănătate publică în foarte
multe ţări, numărul exact de decese raportate în gripa sezonieră este departe
de a fi real, chiar în ţările dezvoltate, cu sisteme de supraveghere avansate.
Cauzele subestimării numărului de decese sunt mai multe. Nu toate ţările au
inclus monitorizarea deceselor în sistemele de supraveghere, care să identifice
decesele asociate cu gripa şi să le confirme prin examen de laborator. De
foarte multe ori, există o „scăpare“ a medicilor practicieni, care nu solicită
diagnosticul de laborator decât dacă există o sesizare penală sau nu respectă
metodologia examenului de laborator în cazul deceselor (deficienţe de recoltare
şi de transport al probelor). Apoi, certificatele de deces nu menţionează gripa
la cauza iniţială a decesului, ci o boală cronică decompensată – la cauza
premergătoare, eventual o complicaţie bacteriană bronhopneumonică, iar la cauza
imediată, insuficienţă cardiorespiratorie acută.
De
multe ori, decesele pot apărea la două săptămâni după o gripă uneori cu
simptomatologie relativ uşoară, iar pacientul şi chiar medicul practician nu
fac legătura între deces şi gripă şi iau în considerare o complicaţie bacteriană
bronhopulmonară sau o agravare a unei boli cronice (diabet, insuficienţă
cardiacă congestivă, boli pulmonare obstructive etc.). Există şi morţi „subite“
care pot fi atribuite gripei, dar, în lipsa relatării de către bolnav sau
familie că acesta ar fi suferit de o infecţie
respiratorie acută, nu se face un
examen de laborator. Mai multe studii au evidenţiat că gripa poate provoca
accidente coronariene acute (infarct miocardic) şi chiar accidente vasculare
cerebrale; de regulă, chiar dacă acestea apar în plină epidemie de gripă, nu se
investighează şi nu se face o eventuală legătură cu gripa.
Specific
României, o parte din medicii care examinează un bolnav suspect de gripă sau întocmesc
certificate de deces se feresc să menţioneze diagnosticul de „gripă“ din cauza
unei înţelegeri greşite a anchetei epidemiologice, care, totuşi, nu este o
„anchetă penală“.
Începând
din 2009, de la pandemia de gripă, în SUA s-a trecut de la estimarea excesului
de mortalitate prin gripă şi pneumonii la înregistrarea tuturor deceselor
confirmate de gripă. Astfel, s-a reuşit să se estimeze că decesele asociate cu
gripa în diferitele sezoane variază, în funcţie de severitate, între 39.000 şi
41.000.
Ratele
de mortalitate sunt dependente de mai mulţi factori: • tipul/subtipul de virus
dominant în sezon – s-a observat că subtipul A/H3N2 este cel mai agresiv, fiind
urmat de A/H1N1 şi tipul B, care, de regulă, produce epidemii de intensitate
medie, dar nu lipsite de cazuri mortale; • „potrivirea“ între tulpinile
circulante şi virusurile din vaccin – s-a observat că formula propusă pentru
vaccinurile anuale într-o perioadă de zece ani se potriveşte cu virusurile
circulante în cam nouă ani, fiind posibil ca 
într-un an să nu se potrivească,
din cauza unui drift antigenic la cel puţin o tulpină circulantă. În situaţia
apariţiei unui drift antigenic, protecţia faţă de infecţie este diminuată
(uneori semnificativ), dar chiar şi aşa, vaccinul este de preferat îmbolnăvirii
severe şi decesului; • nivelul acoperirii vaccinale antigripale, mai ales la
persoanele cu risc crescut de complicaţii şi deces; • condiţiile socioeconomice
ale populaţiilor.
În
România, de doi ani există preocuparea de a efectua diagnosticul de laborator
la cazurile decedate prin infecţii respiratorii severe (SARI) dar şi prin ILI
(cazuri compatibile cu gripa), ceea ce permite o estimare a mortalităţii în
gripa sezonieră.
Mortalitatea
prin gripă este încă foarte mare şi, dacă vrem să salvăm vieţi, trebuie să
reconsiderăm beneficiile vaccinării antigripale şi să mărim acoperirea vaccinală,
cu precădere la persoanele cu risc înalt, prin creşterea acceptului populaţiei şi
a recomandării vaccinării de către medici.
