Newsflash
ACTUALITATE Știri

Arizona interzice aproape total avortul

de Magdalena Tănăsescu - apr. 10 2024
Arizona interzice aproape total avortul

O lege care interzice aproape toate avorturile este aplicabilă în Arizona, a decis cea mai înaltă instanţă din teritoriu, excepție făcând doar cazurile în care viaţa mamei este în pericol.

Concret, legea - care datează din 1864 - interzice avortul din momentul concepţiei, cu excepţia cazului în care viaţa mamei este în pericol. Violul sau incestul nu sunt considerate excepţii valide.

Inactivă de zeci de ani, interdicţia „este de acum aplicabilă”, conform unei decizii a Curţii Supreme din Arizona, transmite Agerpres.

Judecătorii au constatat că nimic nu stă în calea aplicării sale de când protecţia constituţională a avortului a fost anulată în 2022, făcând fiecare stat responsabil pentru legiferarea pe această temă.

Procurorul general din Arizona, democrata Kris Mayes, a declarat totuşi de mult timp că nu va începe nicio urmărire penală în astfel de situaţii.

Deşi nu este de aşteptat ca legea să fie pusă în practică pentru moment, situaţia s-ar putea schimba pe măsură ce alegerile continuă, în contextul în care, în SUA, procurorii sunt aleşi.

La polul opus, Franța devine prima țară din lume care înscrie în Constituție dreptul la avort. 

Deputaţi şi senatori reuniţi solemn în Congres la Palatul Versailles au aprobat în luna martie a.c., cu o foarte largă majoritate (780 de voturi pentru, 72 împotrivă), modificarea Constituţiei propusă de guvernul lui Emmanuel Macron.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe