În cazul pacienţilor cu fibrilaţie atrială aflaţi în program de hemodializă, rivaroxaban administrat în doză redusă a scăzut semnificativ apariţia evenimentelor cardiovasculare fatale și non-fatale, dar
și riscul de complicaţii hemoragice majore, comparativ cu AVK.

Utilizarea medicamentelor anti­coagulante orale în cazul pacienţilor cu fibrilaţie atrială non-valvulară aflaţi în tratament de susbtituţie renală reprezintă un subiect controversat.

Deși vreme îndelungată antagoniștii de vitamina K (AVK) au reprezentat tratamentul gold standard în cazul pacienţilor cu risc crescut de complicaţii tromboembolice, noi observaţii arată că la această categorie de pacienţi, administrarea de AVK se asociază cu un risc crescut de sângerare, în special de accident vascular cerebral hemoragic.

Progresul terapeutic aduce însă în prim-plan utilizarea anticoagulantelor orale directe (DOAC). Analiza datelor actuale din literatură demonstrează un profil de eficacitate și de siguranţă superior al DOAC, însă doza administrată trebuie adaptată conform analizei de farmacocinetică și farmacodinamică.

În Journal of the American Society of Nephrology au fost publicate recent rezultatele unui studiu multicentric, randomizat, de tip prospectiv, care a avut ca obiectiv primar evaluarea profilului risc-beneficiu în cazul administrării DOAC, comparativ cu AVK, printr-un compozit de boli cardiovasculare fatale, accident vascular cerebral non-fatal și alte evenimente adverse cardiovasculare.

O nouă perspectivă a conduitei terapeutice

În studiul VALKYRIE au fost incluși 132 de pacienţi diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială, în tratament de substituţie renală, al căror scor CHA2-DS2-VASc a fost de minimum 2 în cazul bărbaţilor și minimum 3 în cazul femeilor.

Pacienţii din primul grup de tratament au primit AVK, doza fiind ajustată pentru a obţine un raport normalizat internaţional (INR) de 2-3. Pacienţii din al doilea grup de tratament au primit rivaroxaban în doză de 10 mg pe zi, iar pacienţii din al treilea grup de tratament au primit rivaroxaban în doză de 10 mg pe zi, în asociere cu 2.000 µg menaquinonă-7, de trei ori pe săptamână, după ședinţele de hemodializă. Perioada medie de monitorizare a fost de 18 luni.

Obiectivul primar de evaluare a fost documentat la 35 de pacienţi din grupul celor care au primit tratament anticoagulant cu AVK, la 23 de pacienţi din grupul rivaroxaban și la 17 pacienţi din grupul rivaroxaban și menaquinonă-7. Incidenţa episoadelor de sângerare majoră ameninţătoare de viaţă a fost mai mare în grupul AVK.

Rata de mortalitate de orice cauză și riscul de accident vascular cerebral nu au fost diferite între braţele de tratament stabilite conform protocolului, însă ischemia simptomatică la nivelul membrelor a fost documentată mai frecvent în grupul pacienţilor care au primit AVK, comparativ cu grupurile pacienţilor care au primit rivaroxaban. Aceste date susţin un profil risc-beneficiu superior al DOAC, comparativ cu AVK, în rândul pacienţilor cu tratament de substituţie renală.