Nu, nu prin cine mai știe care ţinuturi de soare… mai pline de câini cu covrigi în coadă. Erau printre/dintre noi, erau de aici.
Numele acestor Doi Români – Dan Puric și Adrian Naidin au adunat un mare număr de spectatori (fiindcă de spectacolul cu acest titlu este vorba) pe larga promenadă a Operei Naţionale Române din Capitală, în seara zilei de 2 septembrie, înscriindu-se în bogatul evantai de manifestări culturale din cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” – Ediţia a XXV-a.
După al treilea gong, panouri uriașe s-au aprins în albastrul serii acolo, în faţa cetăţii muzicii lirice, și, în lumina lor, a apărut omul cu violoncelul lui fermecat, muzicianul compozitor, interpret, glăsuitor Adrian Naidin.
Dintru început, a ridicat ștacheta respirării publicului pe portativ de Bach, ca să o îndrepte spre „Orfeul din Liveni” (pentru prima oară am ascultat „Rapsodia” lui fredonată, într-o splendidă logodnă voce-arcuș).
Cu dorul-dor din maneaua acelui „fiu al Pepelei cel isteţ ca un proverb”, fără bani, nici dușmani care să crape de ciudă că ţie ţi-e mișto, și lor ba, fără ah, of și aoleu, cu trecere lină spre marea poezie contemporană, cu „la un capăt de lume – tu, la celălalt capăt – eu”… și, între, o mare de liniști – balsam sufletului.
Violoncel, voce, poezie, glăsuire, o mulţime de oameni vibrând la unison într-o seară fermecată, cu toate corzile sufletului preschimbate în muzici la care oficia ca-ntr-un altar de taină un român.
Publicul era subjugat de un fel de sfială, ca nu cumva aplauzele sale să rupă „vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric” (plecăciune, Blaga!). Dar și când s-au dezlănţuit, a fost ca și cum întreg urâtul lumii noastre ar fi fost luat la palme și obligat să-și dea demisia din postul în care s-a cocoţat, întinându-ne raţiunea.
S-au înteţit parcă și mai viu în partea a doua a spectacolului, când a oficiat, baletând prin cuvânt, minunea aceea de artist, chintesenţă a conștiinţei românești, unicat al scenei contemporane, frumosul nebun cu minte limpede în stare să limpezească printr-un surâs, când lacrima-i pe-aproape, întreaga baltă cu apă stătută a gândului nostru, în care parcă nu se mai întâmplă nimic.
Vi se pare că l-aţi recunoscut pe Dan Puric? Nu vi se pare!
Citește și: Festival cu parfum de vacanță
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe