Newsflash
Știri

Alexandru Rafila: e necesar inventarul unităţilor medicale pentru prematuri

de L. Budin - aug. 3 2022
Alexandru Rafila: e necesar inventarul unităţilor medicale pentru prematuri

Potrivit ministrului, există proiecte „consistente” cuprinse în PNRR pentru modernizarea secţiilor de copii născuţi prematur, însă trebuie întreprinse şi alte demersuri.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este necesar un inventar al unităţilor medicale care tratează copii născuţi prematur, pentru a se rezolva problemele cu care se confruntă acestea, informează Agerpres

sugar-maternitate

În afară de proiectele din PNRR, care presupun dotarea secţiilor de terapie intensivă şi a secţiilor de neonatologie, cred că ar trebui să facem şi un inventar la faţa locului, să vedem exact cum stăm, pentru că, de exemplu, în Bucureşti, sunt câteva secţii, maternităţi de nivel 3, care de multe ori sunt insuficiente, vin prematuri din toată ţara. Este o problemă care mă preocupă şi cred că putem să o rezolvăm într-un timp nu extrem de lung şi trebuie să o extindem”, a precizat Rafila.

El a adăugat că va avea şi o discuţie cu comisia de specialitate de la Ministerul Sănătăţii.

MS vrea să asigure cadrul care să permită raportarea infecţiilor nosocomiale

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe