Newsflash
Știri

Finanțare prin PNRR pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale în SCJU Sibiu

de Florentina Ionescu - mar. 9 2023
Finanțare prin PNRR pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale în SCJU Sibiu

Reprezentanții Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au transmis că vor folosi o finanţare de aproape 30 de milioane de lei prin PNRR pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale în acest spital.

SCJU Sibiu, în calitate de beneficiar, anunţă că Obiectivul de investiţii „Reducerea riscului de infecţii nosocomiale în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu” a obţinut finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C12 - Sănătate - Investiţia 2. Dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti publice- I2.4. Echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale, se arată într-un comunicat de presă preluat de AGERPRES

pat-spital

Proiectul a fost depus spre finanţare în data de 30 septembrie 2022 de către Consiliul Judeţean Sibiu în calitate de ordonator principal de credite (lider de proiect) în data de 30 septembrie 2022.

Valoarea totală a proiectului este de 29.675.366,96 lei fără TVA.

controlul şi limitarea riscului legat de IAAM

Ca şi în alte unităţi de îngrijire a sănătăţii, şi în cadrul SCJU Sibiu, sursele de infecţie, respectiv cele care pot produce contaminarea, sunt foarte variate: de la fiinţe vii (personal, pacienţi, vizitatori), la obiecte sau suprafeţe din mediul înconjurător.

În contexul dat, obiectivul principal al proiectului este legat de controlul şi limitarea riscului legat de Infecţiile Asociate Asistenţei Medicale (IAAM) în cadrul spitalului.

Obiectivul specific este reprezentat de controlul căilor de transmitere a agenţilor etiologici ai IAAM, respectiv elementele din mediul de spitalizare (obiecte de mobilier, echipamente, instrumentar reutilizabil, aer, deşeuri. Etc.). Pentru atingerea acestor obiective, în cadrul proiectului vor fi achziţionate echipamentele necesare, solicitate de secţiile spitalului.

„Dezvoltarea serviciilor medicale şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru pacienţi, inclusiv în aceea ce priveşte reducerea riscurilor asociate asistenţei medicale, este obiectivul nostru principal. Supravegherea infecţiilor asociate asistenţei medicale face parte din obligaţia noastră şi a fost şi este o preocupare permanentă în cadrul SCJU Sibiu, care are structurile necesare îndeplinirii acestui obiectiv. Totuşi, cunoaşterea permanentă a nivelului de incidenţă al IAAM, precum şi a circulaţiei agenţilor etiologici ai acestora în diferitele secţii din spital, respectiv raportarea lor periodică, nu sunt suficiente pentru prevenirea şi mai ales pentru controlul acestora. Infrastructura veche a unor clădirilor şi a dotărilor existente în acestea, circuitele necorespunzătoare şi echipamentele vechi sau lipsa unor echipamente, sunt motive pentru care prevenţia şi controlul IAAM au nevoie de noi investiţii, acesta fiind motivul principal pentru care a fost gândit acest proiect, care completează eforturile de modernizare a pavilioanelor spitalului din ultimii ani. Tocmai de aceea, ne bucurăm că, împreună cu Consiliul Judeţean Sibiu, am reuşit să primim finanţare pentru acest proiect esenţial, pentru că, în condiţiile în care numeroase pavilioane au fost sau vor fi modernizate, este vital să avem şi echipamentele necesare pentru a preveni infecţiile nosocomiale”, a explicat mangerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe