Neţinând seama de cutume, legi și convenţii, a avut în el un model personal de a-și concepe literatura și viaţa. Uneori destul de riscant. După o copilărie nefericită, a fost ani întregi controlor la ITB „de nevoie”. După un timp s-a alipit grupului care a născocit una dintre cele mai acide reviste de umor, Academia Caţavencu.

A scris una dintre cele mai îndrăzneţe piese despre viaţa lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, „O zi din viaţa lui Nicolae Ceaușescu”. Piesa a fost montată la Teatrul Mic, de un regizor iconoclast, Alexandru Tocilescu. În spectacol apăreau mulţi acoliţi ai lui Ceaușescu, printre care și Paul Everac. Acesta nu avea replici, dar se înţelegea imediat despre cine e vorba. Drept urmare, Everac i-a dat în judecată pe Denis Dinulescu și Alexandru Tocilescu, dar n-a câștigat procesul.

Denis a continuat să scrie cu inteligenţă și umor, proză, teatru și chiar scenarii de film.

Volumul de proză scurtă „Japonezul albastru” este monument de umor despre realităţile din România, iar blogul „Călimara cu Cerneală”, pe care îl ţinea zilnic, era tot atât de briliant și acid. Se pare că ultimele lui cuvinte au fost: „Aruncaţi-mă în Mare!”. „În care mare, că sunt trei pe lângă noi?”. „În toate trei”, a venit răspunsul lui inconfundabil!

Se spune că a făcut cele mai multe operaţii care se pot face unui om bolnav și a primit încurajări că se va vindeca. Dar Denis n-a mai rezistat și s-a hotărât să plece de lângă noi. Prin dispariţia lui rămâne încă un gol în lumea culturii noastre. 

Adio, Denis! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău neliniștit!