Pare a fi o glumă proastă, dar nu e. De prea multe ori pacienţii sunt trimiși de unele persoane sau autorităţi la medicul de familie pentru o adeverinţă care nu-și are rostul. Acum vreo 5 ani, după ce un sugar a fost înecat accidental la botez de un preot mai puţin conștient, a fost un val de cereri din partea părinţilor pentru adeverinţe care să adeverească faptul că sugarul suportă botezul. Evident, părinţii au fost trimiși de preoţi, întrucât Patriarhia a dorit să nu-și mai asume nicio răspundere pentru astfel de incidente. Astfel, l-a obligat pe medicul de familie să-și asume el răspunderea pentru acestea, de parcă adeverinţa l-ar scuti pe sugar de lipsa de îndemânare a preotului. Din fericire, ce e val ca valul trece, doar că... vin alte valuri.

        Poate că cele mai multe cereri de adeverinţe primite de medicii de familie sunt cele care să ateste că pacientul este (in)apt să lucreze. Fiind vorba de muncă, adeverinţa trebuie eliberată de medicina muncii, dar există unii pacienţi care vor să scurteze calea. Ei vin la medicul de familie și cer o astfel de adeverinţă, deși acesta trebuie să le elibereze doar o adeverinţă în care să se menţioneze bolile cronice de care pacientul suferă. Urmează ca apoi medicul de medicina muncii să îi dea adeverinţa de (in)apt de muncă, în funcţie de bolile cronice și de specificul locului de muncă.

Apt doar pentru ajutor social

        Am primit astfel de solicitări de la șomaj sau pentru ajutorul social. Evident, persoanele respective doreau să fie declarate inapte de muncă, dar apte pentru a primi banii de ajutor social. Astfel de cerinţe au venit chiar și de la Inspectoratul școlar. Acum câţiva ani m-am înfuriat, am sunat la Inspectorat (profesorul venise pregătit de la Inspectorat cu replica „fatală”: „toţi dau, doar dv. nu daţi”) și i-am explicat inspectorului diferenţa dintre medicina muncii și cea de familie. Foarte liniștit, mi-a spus că știe că adeverinţa trebuie emisă de medicina muncii, dar că pe el nu-l interesează de unde provine aceasta. Totul e ca „hârtia” să existe în dosarul candidatului. L-am întrebat și eu: „E ok să folosiţi o adeverinţă falsă, știind că ea e falsă?”. Bineînţeles că nu realizase că ar putea intra sub incidenţa uzului de fals. De atunci, parcă s-au mai rărit cererile de la Inspectorat.

Mai mult decât o formalitate

        A mai existat un val de adeverinţe cerute la școală pentru „apt pentru educaţie fizică”. Din fericire, în timp s-a renunţat la acestea, pentru că erau doar o formalitate. Asistenta mea scria pe toate „apt de educaţie fizică în limita capacităţii de efort” (aș fi preferat, totuși, să facă o altă muncă utilă în cabinet, nu să-și ocupe timpul cu o formalitate fără rost). Din această adeverinţă a mai derivat una – „apt pentru sport”. Evident, pentru orice sport, adeverinţa este eliberată de medicul sportiv, dar mai toată lumea trimite elevii la medicul de familie pentru aceasta.

        Eliberarea unui astfel de document poate părea un mizilic, dar vreau să vă prezint pe scurt un caz concret: acum aproximativ 10 ani, un elev a cerut și a primit de la medicul său de familie o adeverinţă cu „apt de sport” pentru o competiţie între școli. Numai că, din păcate, în timpul concursului, elevul a murit  din cauza suprasolicitării fizice. Nu cred că cineva și-ar dori să fi fost în pielea medicului respectiv care și-a depășit competenţa.

        De aceea spun că aceste adeverinţe nu sunt simple formalităţi, că ele implică anumite responsabilităţi pentru cei care le 
eliberează.

        Și încă ceva: toate aceste adeverinţe, fiind la cererea pacientului și nefiind pe caz de boală, nu sunt plătite de CAS. Deci, sunt taxate cu o sumă modică de medicul de familie.

O colecţie de tot râsul

        Las la final o colecţie de cereri hazlii solicitate colegilor mei de pacienţii lor. O pacientă și-a schimbat „look”-ul atât de mult, încât cei de la buletine i-au cerut o adeverinţă care să-i ateste schimbările majore; e drept că „doctora” de familie o consiliase să slăbească și să se mai aranjeze, deci ea trebuia să ateste schimbarea (evident, ultima parte e o ironie; n-o luaţi în serios).

        O cerere clasică și insistentă în pandemie era adeverinţa că o persoană nu poate purta mască, deși legea stipulase clar cine și pentru ce motiv se eliberează această adeverinţă. Dar ce spuneţi de adeverinţa pentru ridicat pensia? O fi fost o pensie mai specială și exista riscul ca pensionarul să nu poată suporta ditamai pensia?! Alte exemple demne de menţionat sunt: adeverinţă că un elev poate ieși din ţară pentru un proiect Erasmus (evident, era o confuzie din partea părinţilor sau a profesorilor); o adeverinţă pentru apt de condus barca (clasică deja) – recunosc că am dat și eu pentru un prieten care nu avea pe altcineva care să i-o dea; adeverinţă pentru a fi voluntar la un festival/concert muzical; adeverinţă că o persoană nu are voie să facă injecţii; adeverinţă că are programare la medic în străinătate ca să i se facă pașaportul mai repede (de multe ori, personalul de la pașapoarte trimite solicitantul la medicul de familie pentru această adeverinţă); adeverinţă pentru a putea merge cu trenul în vacanţă – așteptăm ca în viitorul apropiat să ni se ceară și adeverinţe pentru mers în spaţiu cu racheta turistică. Am scăpat, cel puţin pentru moment, de adeverinţa de vizitat epava Titanicului.

               Dar ce spuneţi de adeverinţă pentru „apt de efort fizic pentru clubul de șah”?