Desfășurată sub motto-ul „Echilibrul delicat între știință, artă și comunicare”, conferința a avut loc între 26 și 29 martie 2025, la București, iar pe 30 martie au avut loc mai multe cursuri post-conferință. „Viața Medicală” a fost partener media al evenimentului. 

Reamintim că evenimentul a fost organizat de Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B). Manifestarea a avut loc fizic, la București, iar cu această ocazie am discutat cu președinta AMF-B, dr. Sandra Alexiu. Interviul complet cu președinta AMF-B este disponibil la acest link. 

Teme vaste și de interes 

Anul acesta, Conferința de Medicina Familiei a propus cu o mulțime de teme interesante și vaste pentru participanți. Aceștia au beneficiat de: sesiuni cu tematică diversă (diabet zaharat, nutriție și boli metabolice; vaccinarea pacienților cu boli cronice; antibioticele ș.a.m.d.); sesiuni interactive organizate de grupurile de lucru din SNMF (Societatea Națională de Medicina Familiei); dezbateri; cursuri post-conferință; mapa conferinței, etc. 

Panelul dedicat antibioticelor, intitulat „Chiar și când sunt inutile, antibioticele pot să facă rău!”, a avut loc joi, 27 martie a.c.. Cei patru speakeri au purtat o discuție amplă despre câteva situații de utilizare nejustificată și de alegere inadecvată a antibioticelor în practica ambulatorie, participanții fiind încurajați să pună întrebări. 

Recoltarea nejustificată de uroculturi 

O prezentare extrem de interesantă a fost susținută în cea de-a doua zi a conferinței AMF-B de dr. Gabriel-Adrian Popescu (INBI „Prof. Dr. Matei Balș” din București), cu tema „Uroculturile inutile generează utilizare de antibiotice nejustificată”. El a punctat că recoltarea nejustificată de uroculturi este un factor de risc pentru prescriere excesivă de antibiotice: 

„Dacă am acționa în aceste două direcții, adică să prescriem mai puține antibiotice în virozele respiratorii (...) și dacă n-am mai trata buletine de analiză în locul pacienților – altfel spus, mai academic, dacă n-am trata cu antibiotic colonizări bacteriene care nu necesită tratament – am reduce cu mult acest consum de antibiotice și ne-am apropia de ceea ce înseamnă o presiune mult mai scăzută de selectarea de bacterii rezistente”. 

Totodată, dr. Gabriel-Adrian Popescu a menționat în timpul panelului și alte situații în care există un risc de utilizare nejustificată de antibiotic, în toxiinfecțiile alimentare, în febrele neinfecțioase, „dar uneori folosim antibiotic în exces chiar și când avem o indicație corectă”. 

Acesta a detaliat care sunt situațiile pentru care nu este indicat antibioticul, dar se folosește nejustificat în viroze, în colonizarea bacteriană, în diarei toxigene, în febra (inflamația) de cauză neinfecțioasă. 

În plus, este important ca medicii prescriptori să se facă diferențierea între colonizare și infecție. Colonizarea este o toleranță a organismului uman față de prezența bacteriilor, ea nu este o boală. Pacientul este asimptomatic, deci nu i se administrează antibiotic. 

Infecția este o agresivitate bacteriană, în plus ea poate fi o reacție a organismului uman pentru îndepărtarea bacteriilor. În cazul infecției, pacientul este simptomatic și i se administrează antibiotic. 

Urocultura – care sunt indicațiile clinice de recoltare: 

• Tablou clinic de cistită recidivantă, de infecție urinară înaltă, prostatită acută 
• În absența simptomatologiei urinare, urocultura se face DOAR în două situații: gravide; înainte de intervenții urologice. 

Sunt situații în care o urocultură pozitivă impune administrarea de antibiotic. Însă în cistitele acute se tratează pacienta fără a mai recolta urocultură, deoarece etiologia este E.coli cu profil de sensibilitate nemodificat, a arătat medicul în prezentarea sa. 

„Când ar fi justificat, din punct de vedere clinic, să recoltez uroculturi? Când am o simptomatologie care îmi invocă o pielonefrită acută la o pacientă care face episoade repetate de cistită, le tratează cu antibiotic și vreau să văd dacă și-a selectat bacterii rezistente în tubul digestiv (...) la ce a folosit până acum și să abordez altfel tratamentul. În prostatitele acute, la bărbați. În cazul în care persoana respectivă nu are simptomatologie urinară, nu am indicație de a recolta urocultura, cu două excepții bune, individualizate: bilanțul gravidei și, respectiv, pentru un pacient care urmează să suporte o intervenție urologică în zilele următoare. De ce doar în aceste cazuri ar trebui să recoltez uroculturi? Pentru că doar în aceste situații îmi aduce o informație care este cea de a stabili administrarea unui anumit antibiotic, pentru că este indicat să administrăm antibiotic.” 

În ceea ce privește cistitele acute, acele episoade necomplicate, izolate, recomandarea dr. Gabriel-Adrian Popescu ar fi „să tratăm pacienta gândindu-ne că e vorba de o infecție cu E.coli, profilul de sensibilitate îl cunoaștem, dacă ea nu a luat antibiotice, acesta nu e modificat”. 

„Problema [consumului excesiv de antibiotic] poate fi controlată în măsura în care nu recoltăm urocultură dacă nu avem ce să facem cu informațiile pe care ea ni le aduce”, a mai spus medicul. 

Studiile clinice pot fi utile în activitatea medicilor de familie 

O altă temă interesantă a fost cea dedicată rolului medicului de familie în cercetarea clinică, împreună cu implicațiile și perspectivele implicării lui în studiile clinice. Datorită relației apropiate pe care medicii de familie români o au cu pacienții lor, acești profesioniști pot să identifice și să le prezinte pacienților motivele pentru care ei ar putea avea de beneficiat dacă participă într-un studiu clinic. 

Dr. Daciana Toma a punctat în cea de-a doua zi a Conferineți AMF-B că este importantă colaborarea medicilor de familie în studii clinice, pentru că în acest fel, ei pot da o șansă pacienților la a avea acces la noi tratamente ori noi molecule: 

„Trebuie să înțelegem despre ce e vorba. Sunt situații în care efectiv dăm o șansă pacientului la anumite terapii, dăm o șansă la anumite investigații, la anumite evaluări. (...) Dincolo de beneficiile pacienților, există beneficii și pentru medici, vorbim de partea de satisfacție, dar și partea financiară este importantă – depinde de nivelul și de tipul de studiu care se derulează”. În concluzie, medicul Daciana Toma le-a amintit colegilor săi din sală că pacientul este în siguranță în momentul în care medicul lui de familie îl introduce într-un studiu clinic, „pentru că este asistați pe tot parcursul acestei experiențe”. 

Pe scurt, rolul medicului de familie în studiile clinice se desfășoară pe mai multe direcții: 

• El poate face selecția participanților în baza unor criterii generale impuse de protocolul de studiu, 
• El poate face informarea pacienților despre o nouă opțiune terapeutică de care pot beneficia aceștia cu prioritate, 
• El se poate ocupa de monitorizarea stării de sănătate a pacienților și de menținerea unei relații apropiate cu aceștia, 
• El poate face educarea pacienților prin expunerea de soluții medicale de ultimă generație la care unii dintre acești pacienți pot avea acces doar în cadrul unui program de cercetare. 

Potrivit www.euclinicaltrials.eu, studiile clinice active în luna martie 2025 în România sunt împărțite în: studii de fază I (25), studii de fază II (60) și studii de fază III (192). Categoriile în care se împart studiile clinice din țara noastră sunt următoarele: pot fi studii autorizate, dar care nu recrutează încă pacienți; studii autorizate pentru care a început recrutarea; și studii în curs. 

Prevenția în fața bolilor pneumococice 

Conferința de Medicina Familiei a adus în prim-plan un alt subiect extrem de interesant, și anume vaccinarea la anumite categorii de persoane. Dr. Sandra Alexiu (președinta AMF-B) și dr. Adrian Marinescu (manager la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București) au susținut săptămâna trecută împreună o prezentare pe tema aliaților împotriva bolilor pneumococice, cu accent pe prevenția și puterea echipei medicale.  

„Din punctul meu de vedere, ca medic infecționist, oricât ai încerca să tratezi și să rezolvi niște probleme, vei face foarte puțin, prin comparație cu situația în care vrei să previi tot ce înseamnă infecție pneumococică. Cred că de-aici ar trebui să plecăm (de la prevenție – n.red.)”, a subliniat dr. Adrian Marinescu joia trecută. 

Streptococcus pneumoniae (sau S. pneumoniae) este una dintre principalele cauze ale infecțiilor respiratorii la nivel global, a punctat medicul infecționist în cadrul manifestării științifice. El a amintit totodată câteva statistici îngrijorătoare. Numărul de cazuri de infecție cu S. pneumoniae la nivel global, la toate vârstele, în 2021, a fost de 98 de milioane. Iar numărul de decese cauzate de S. pneumoniae, la nivel global, la toate vârstele, în 2021 a fost de 505.000. 

Doctorul Marinescu a atras atenția că pe lângă vârstă, anumite afecțiuni medicale preexistente pot crește riscul de pneumonie pneumococică la aduți. Date arată că vârstnicii prezintă un risc de două ori, până la de opt ori mai mare de a dezvolta o boală pneumococică, comparativ cu adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani; iar adulții cu comorbidități au un risc de trei ori până la de opt ori mai mare de a dezvolta un episod de pneumonie pneumococică, comparativ cu adulții sănătoși de aceeași vârstă. 

Îngrijorător, spune dr. Marinescu, este faptul că în România, aproximativ 59% din cazurile de pneumonie cu diagnostic principal sau secundar de pneumonie în anul 2019, în spitalizare continuă, sunt la pacienții cu vârsta peste 50 de ani. 

„Vedeți că de la 50 de ani, riscul crește într-o măsură destul de mare. În momentul în care ajungi să ai peste 65 de ani, categoric ești o persoană vulnerabilă. Ce-aș vrea să spun (...) este că din punctul meu de vedere, noi toți avem o problemă cu infecțiile pneumococice. Și de fapt rolul unor astfel de întâlniri, al unor conferințe de acest gen este tocmai să conștientizăm. Pentru că dacă dumneavoastră, cei care sunteți acum în sală, realizați că este importantă vaccinarea antipneumococică, puteți să dați exemplu propriu – dacă vrei să-l convingi, pacientul se va uita în mod diferit și se va gândi dacă medicul său chiar îi spune pe bune... Și trebuie să aveți suficientă răbdare încât să repetați foarte mult tot ce e legat de vaccinare. 

În ceea ce privește situația pneumoniilor identificate la Institutul „Matei Balș” în anul 2024, potrivit datelor furnizate de dr. Adrian Marinescu, au fost 7141 de pneumonii, 16% fiind bacteriene iar sub 2% fiind pneumococice (din păcate, acest procentaj arătând că este vorba de o subdiagnosticare a pneumoniilor pneumococice). 

„Să știți că rolul dumneavoastră este unul esențial în a reuși să faceți practică această componentă (vaccinarea antipneumococică – n.red.), nu-i deloc ușor. (...) În ceea ce privește impactul pe care îl au, de exemplu, pneumonia și bolile pneumococice, să știți că lucrurile sunt complicate la nivelul spitalelor. Dacă vorbim de resursele medicale, ele sunt mai mult decât afectate... Pneumonia duce la durată medie de spitalizare de peste 12 zile, oamenii ajung în terapie intensivă, sunt cazuri complicate care necesită resurse – și nu mă refer doar la bani, sunt resurse de timp, sunt resurse umane”, a spus dr. Adrian Marinescu. 

Într-un studiu din Uniunea Europeană, pneumonia dobândită comunitar (PDC) a fost asociată cu utilizarea semnificativă a resurselor medicale. Astfel, datele acestui studiu amintit de doctorul Marinescu arată că durata medie a spitalizării a fost de 12,4 zile; aproximativ 13% dintre spitalizările pentru PDC au necesitat ventilație mecanică; aproximativ 14% dintre spitalizările pentru PDC au necesitat internare în UTI (unitate de terapie intensivă); iar durata medie a internării în UTI a fost de aproximativ 10 zile. 

Exemple de pacienți pe care medicii de familie trebuie să îi abordeze cât mai curând pentru vaccinarea cu vacciunuri gratuite: pacientul cu transplant; pacientul cu HIV; pacientul cu splenectomie; pacientul cu implant cohlear; pacientul cu hidrocefalie (drenaj ventricular); pacientul cu mielom. 

În ceea ce privește vaccinarea antipneumococică, care e extrem de importantă, doctorul Marinescu a subliniat că „din păcate, dacă ne uităm la date și la statistici, veți vedea că români aproape că nu sunt vaccinați... Vaccinarea antipneumococică în România, în momentul de față, înseamnă ceva infim. Practic, românul nu e vaccinat. Și evident că acest lucru înseamnă «liber» la a face infecții pneumococice, indiferent că sunt invazive, că sunt comunitare...”. 

De reținut este, în opinia dr. Adrian Marinescu, faptul că pacientul care are și afecțiuni cronice are un risc foarte mare de a face forme severe de infecție pneumococică. De aceea țara noastră are nevoie de vaccinare antipneumococică la acești adulți vulnerabili. 

„Din punctul meu de vedere, noi, medicii, putem face diferența. Și chiar aș vrea să vă rog câteva lucruri. În primul rând, să vă puneți întrebarea cât de bună este colaborarea cu medicul specialist din spital... Cât de des se întâmplă ca medicul de la „Matei Balș” să recomande vaccinarea, de exemplu vaccinarea antipneumococică... Cât de des se întâmplă ca în momentul în care intră un pacient la dvs. în cabinet, să realizați că, dacă are indicație clară, el ar trebui să fie vaccinat? O altă problemă e că unii pacienți refuză. Din păcate, sunt mulți care au refuzat și nu au ascultat recomandarea. 

Părerea mea este că vina este și a noastră... Nu reușim să convingem un pacient, lucrurile sunt la mijloc – ține și de pacient (...), dar cred că și noi ar trebui să încercăm [să-l convingem]. E foarte important să-i explicăm (...) ce se întâmplă dacă nu se vaccinează. (...) Concluzia mea e că am putea preveni infecțiile pneumococice. Nu știi, ca medic, de la început cum o să evolueze o anumită pneumonie, nu știi ce se va întâmpla mai departe și clar trebuie să luăm măsuri în primul rând legate de prevenție”, a conchis doctorul Adrian Marinescu.