Newsflash
ACTUALITATE Newsflash Știri

Ambulatoriul de la Spitalul „Agrippa Ionescu” a fost inaugurat

de Cristina GHIOCA - dec. 15 2025
Ambulatoriul de la Spitalul „Agrippa Ionescu” a fost inaugurat

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a dat în folosință noul ambulatoriu de specialitate. Acesta are 23 de cabinete și specialități medicale, iar investiția a fost realizată cu bani din PNRR.

La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a fost inaugurat noul ambulatoriu de specialitate, o clădire complet refăcută, în suprafață utilă de aproximativ 1.300 mp. 

„Această investiție reprezintă un pas concret spre eficientizarea serviciilor oferite în cadrul Spitalului prin intermediul asistenței medicale ambulatorii adaptate nevoilor actuale ale pacienților. (...) Proiectul susține principiul integrării serviciilor medicale, respectiv: consultații de specialitate; investigații paraclinice și analize de laborator; tratamente și proceduri; monitorizare și urmărire a bolilor cronice; prevenție”, au transmis reprezentanții spitalului pe pagina de Facebook a unității sanitare.

Clădirea dispune de circuite funcționale optimizate, echipamente medicale de ultimă generație și condiții de siguranță crescute pentru pacienți și personalul medical. Investiția a fost susținută printr-un proiect derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Noul Ambulatoriu integrat vine în completarea proiectului de campus medical dezvoltat de Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" în Balotești, unde se află deja, la ultimele etape ale construcției, și clădirea noului Spital, ce va contribui la buna funcționare a sistemului public de sănătate din România”, au adăugat reprezentanții unității sanitare.

Clădirea găzduiește 23 de cabinete și specialități, dedicate diagnosticului și tratamentului în regim de ambulatoriu, iar la ceremonia de inaugurare a fost prezent și ministrul Sănătății.

„Este o investiție importantă, care contribuie direct la dezvoltarea serviciilor de ambulatoriu la nivel național, parte dintr-un efort mai amplu alături de alte 68 de proiecte pentru reabilitarea, dezvoltarea, înființarea și dotarea ambulatoriilor publice”, a precizat dr. Alexandru Rogobete.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe