Newsflash
ACTUALITATE Știri

Cum a arătat ceremonia de absolvire a promoției 2025, la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

de Florentina Ionescu - iul. 30 2025
Cum a arătat ceremonia de absolvire a promoției 2025, la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a organizat recent ceremonia de absolvire a promoției 2025, calificarea Asistent Medical Generalist.

A fost un eveniment cu încărcătură emoțională și simbolică, într-un an aniversar, spun organizatorii: 35 de ani de excelență în educația sanitară, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Anul 2025 este unul cu totul special în istoria primei școli postliceale sanitare private din România, marcând 35 de ani de la înființare – trei decenii și jumătate de dăruire, profesionalism și contribuție esențială la formarea generațiilor de asistenți medicali care activează cu responsabilitate în sistemul sanitar din România și din străinătate.

În același timp, anul acesta Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu” aniversează 16 ani de activitate în sprijinul educației și al valorilor umaniste, iar Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” sărbătorește 5 ani de existență, confirmând viziunea integrată și coerentă asupra educației și formării profesionale.

Moment de sărbătoare, recunoștință și promisiune pentru viitor

O nouă generaţie de absolvenţi a sărbătorit cu bucurie şi emoţie încheierea celor 3 ani de şcoală alături de cadre didactice, colaboratori ai școlii și profesioniști din domeniul medical.

În cadrul evenimentului, găzduit de Palatul Național al Copiilor (galerie foto, mai jos), absolvenţii au rostit Jurământul Profesiei de Asistent Medical, prin care s-au angajat să îşi exercite profesia cu demnitate, să respecte fiinţa umană şi drepturile sale.

Pregătindu-se pentru una dintre cele mai frumoase şi mai căutate profesii – aceea de asistent medical generalist – elevii s-au reunit pentru a-şi lua rămas bun de la cei care i-au îndrumat şi totodată pentru a le mulţumi pentru efortul de a-i forma ca profesioniști pe întreaga durată a şcolii. 

A fost o zi de mare sărbătoare pentru marea familie a Daviliștilor. Pe scena Palatului Național al Copiilor a urcat a 32-a Promoție de asistenți medicali generaliști a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din București. Imnul școlii a răsunat pentru cei peste 400 de oameni prezenți, absolvenți, familiile acestora, prieteni și profesori.

Discursuri inspiraționale și prezențe onorante

Festivitatea a debutat cu mesajele din partea conducerii școlii. Prof. Aurelia Șova, directorul instituției, și prof. dr. Andreea Csolti, director adjunct și coordonator de Proiecte europene, au evidențiat importanța formării profesionale de calitate și a implicării continue în dezvoltarea profesională și personală a viitorilor asistenți medicali.

„Este un moment de bilanț, dar și de angajament. De astăzi pășiți cu încredere într-o profesie nobilă, în care grija față de oameni devine misiune. Sunt mândră de voi și vă felicit pentru rezultatele obținute! Ați încheiat cu succes o etapă importantă din viața voastră și vă apropiați de momentul în care veți îmbrăca, cu onoare, haina de asistent medical. 

Vă doresc mult succes în continuare! Nevoia de asistenți medicali este mai mare ca oricând – atât în România, cât și la nivel european și global. Promovați cu mândrie profesia de asistent medical și contribuiți la atragerea tinerilor către acest drum. 

Doresc să vă transmit toate gândurile bune și din partea domnului Director General, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Președintele Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare «Carol Davila». Domnia sa vă felicită pentru alegerea profesiei de asistent medical generalist, vă îndeamnă să nu uitați școala unde v-ați format și... să nu uitați să zâmbiți. Să fiți mândri de voi, de profesia voastră și de drumul pe care l-ați ales!”, a declarat prof. Aurelia Șova, director Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”.

În discursul său, directorul adjunct, prof. dr. Andreea Csolti, a subliniat faptul că asistența medicală este o vocație, iar rolul asistenților medicali este esențial în viața pacienților, valoarea umană neputând fi înlocuită nici măcar de tehnologia avansată:

„A fi asistent medical nu este doar o profesie, ci este o vocație. Este o alegere care presupune empatie, responsabilitate, curaj și multă dăruire. Ați ales o profesie nobilă, în care veți avea privilegiul – dar și responsabilitatea – de a fi aproape de oameni în cele mai vulnerabile momente ale vieții lor. Veți fi adesea speranță, sprijin, alinare. Iar ceea ce faceți cu inimă și conștiință nu poate fi înlocuit de nicio tehnologie, oricât de avansată.”

Prof. dr. Andreea Csolti a prezentat în cadrul evenimentului și o diseminare a informațiilor despre Proiectul internațional – Erasmus+, Acțiunea cheie 1 – Formare profesională (VET), cu numărul 2024-1-RO01-KA121-VET-000229318, derulat în acest an școlar. 


Galerie imagini (7)

Invitați speciali din domeniul medical și educațional

Evenimentul a fost onorat de prezența unor invitați speciali din domeniul medical și educațional, care de-a lungul celor trei ani de școală și-au pus amprenta asupra formării elevilor. Cu toții au transmis mesaje de încurajare și apreciere pentru absolvenți, dar și reflecții despre responsabilitatea și frumusețea profesiei de asistent medical. Fiecare vorbitor a evidențiat legătura strânsă dintre educație, dedicare și vocație. 

Alis Grasu

Dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov (SABIF) a transmis absolvenților un mesaj emoționant din partea echipei SABIF, în care a subliniat faptul că profesia de asistent medical este una profund umană, care implică empatie, responsabilitate și dăruire. De asemenea, le-a adresat îndemnul la dezvoltare profesională continuă, dar și la păstrarea motivației interioare: „A fi asistent medical înseamnă mai mult decât a aplica un tratament, înseamnă să oferi sprijin și compasiune, să asculți și să înțelegi, să fii o punte între durere și vindecare. Nu uitați că fiecare pacient vă încredințează pentru o clipă ceea ce are mai de preț: propria viață. Învățați permanent și nu vă pierdeți bucuria de a fi de folos celorlalți.” 

Adrian Manu, asistent medical voluntar SABIF (Serviciul de Ambulanță București – Ilfov), Course Director ERC (European Resuscitation Council), voluntar și instructor ASSB (Asociația Societatea de Salvare București), SABIF și ERC, a vorbit despre schimbările care se produc în prezent în domeniul medical și despre cum tehnologia modernă, dar și apariția inteligenței artificiale pot influența acordarea îngrijirilor. „Trebuie să fiți cei mai buni pentru a vă păstra locul de muncă și pentru a avea o carieră. Empatia este cheia! Ea va face mereu diferența între voi și inteligența artificială. Voi puteți face diferența! Voi aveți șansa de a fi alături de pacienți. Fiți empatici, fiți buni, fiți relevanți și ajuntați oamenii!” 

Prof. Gianina Georgescu, inspector școlar, cu responsabilitate pentru învățământul particular și alternative educaționale, cu o vastă experiență în domeniu, sprijină dezvoltarea unui sistem educațional diversificat, modern și centrat pe nevoile elevilor. Prezentă la eveniment, le-a adresat câteva cuvinte absolvenților: „Vă văd ca pe o coloană vertebrală a sistemului medical. Trebuie să fiți foarte bine pregătiți, să fiți aproape de pacienți, să fiți empatici, să fiți flexibili și să dați dovadă de adaptabilitate. Nu uitați să comunicați cu pacienții! Oamenii sunt ființe sociale și au mare nevoie să comunice, iar asistenții medicali petrec cel mai mult timp alături de pacienți. Îmi doresc să rămâneți în țară și să profesați în sistemul nostru de sănătate. Mult succes în carieră!” 

Nicoleta Călugăreanu, psiholog și realizator al emisiunii „Viitor pentru România”, difuzată la Prima News a transmis un mesaj profund și emoționant tuturor celor care au ales această nobilă profesie:

„Dincolo de tratamentul pe care îl administrați pacienților, stă în puterea voastră să faceți diferența. Viața m-a adus de câteva ori pe holurile spitalelor și am văzut cât de mult contează comunicarea. Am văzut cât de mult puteți aduce diferența în viața cuiva printr-un zâmbet, printr-o încurajare sau, pur și simplu, în anumite momente, să alegeți tăcerea... să taci și să fii. Este foarte important pentru că v-ați ales această misiune. Îngrijirea noastră este pe mâini bune! Sala Palatului Național al Copiilor a fost luminată în alb și turcoaz, dar mai ales în culorile Omeniei! Succes, Oameni buni și frumoși! Fiți conectați la schimbările moderne, dar nu uitați că zâmbetul vostru cald lângă pacient nu va putea fi egalat de nicio tehnologie!” 

 

Depunerea jurământului 

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost depunerea Jurământului de intrare în profesie, condus de șefa promoției. 

Fiecare elev a rostit solemn, în fața colegilor, profesorilor și familiei, angajamentul de a practica profesia cu demnitate, empatie și profesionalism.

„În numele Vieţii şi al Onoarei, JUR să îmi exercit profesia cu demnitate, să respect fiinţa umană şi drepturile sale şi să păstrez secretul profesional. Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială. Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţîi. Fac acest juramânt în mod solemn şi liber!”

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe