Organizația Salvați Copiii România finalizează încă un proiect de dotare cu echipamente medicale a șase unități medicale din cinci județe, în valoare totală de 300.000 de euro.
Prin intermediul acestui proiect important, șase spitale și secții de pediatrie din România au fost dotate suplimentar cu echipamente de ultimă generație, incubatoare pentru nou-născuți, aparatură pentru imagistică și alte dispozitive medicale de imediată necesitate (monitoare Holter EKG, paturi), se arată într-un comunicat de presă transmis de Organizația Salvați Copiii România.
Astfel, suma investită a fost de 300.000 euro, iar unitățile medicale beneficiare ale proiectului sunt:
„Sistemul medical din România a fost vulnerabilizat în ultimii ani și e nevoie de un efort major, pentru a putea garanta copiilor un tratament medical cât mai adecvat. Salvați Copiii România și-a intensificat programul de combatere a mortalității infantile, adăugându-i componenta de pediatrie. Este nevoie de mecanisme sociale și de solidaritate, pentru a întări capacitatea sistemului medical românesc”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Proiectul, implementat de Salvați Copiii România cu susținerea unui partener privat, are în vedere sprijinirea sistemului medical și crearea unor condiții mai bune de tratament pentru copii.
„Suntem extrem de onorați de proiectul dezvoltat împreună cu Salvați Copiii România pentru că are o încărcătură emoțională uriașă, vorbim despre copii aflați în situații vulnerabile, care pot primi o șansă la viață cu ajutorul medicilor și al echipamentelor medicale performante” a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL România, care a oferit sprijin pentru suplimentarea dotărilor din spitalele din România.
Pe parcursul anului beneficiază de ecografie (abdominală, transfontanelară, de șold, ganglionară, plămân etc.) aproximativ 3.000 de pacienți de vârste diferite, de la o zi la 18 ani, spune prof. dr. Mihai Gafencu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara:
„Ecograful donat de Salvați Copiii este de o deosebită importanță, datorită acurateței structurale. Foarte importantă este și inițierea ecografiei cu substanță de contrast în patologia nefrologică, scăzând necesitatea iradierii pacienților pentru stabilirea diagnosticului pozitiv în patologia malformativă. De asemenea, analizorul de toxicologie folosit în urgențe depistează substanțele care sunt implicate în principalele intoxicații voluntare ale adolescenților, totul în contextul apariției unor noi situații în contextul pandemic, ele cuprind desigur și intoxicațiile cu substanțe de abuz denumite clasic droguri.”
Reamintim că în ultimii 11 ani, Salvați Copiii România a investit peste șapte milioane de euro în dotarea a 102 unități medicale din toate județele României cu 940 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea și tratarea a peste 140.000 de copii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe