Presa străină relatează că 17 spitale sud-coreene au dezvăluit companiilor farmaceutice informațiile de la aproape 200.000 de pacienți.
Toate spitalele, cu excepția unuia, au fost amendate pentru că au încălcat legea numită „Personal Information Protection Act”, scrie www.healthcareitnews.com.
Un comitet din Coreea de Sud, responsabil de protecția informațiilor personale, a analizat 17 spitale universitare care ar fi permis ca informațiile de la aproape 200.000 de pacienți să fie expuse.
Personal Information Protection Committee (PIPC) a acționat asupra rapoartelor făcute în privința mai multor spitale universitare de unde s-ar fi „scurs” informațiile pacienților către mai multe companii farmaceutice, arată sursa menționată. Cazul a fost ulterior confirmat de poliție, ca urmare a unor percheziții și a unei operațiuni ample asupra companiilor farmaceutice implicate.
S-a descoperit astfel că personalul din spitale făcea fotografii sau downloada informațiile pacienților necesare pentru prescripții medicale, iar aceste informații și fotografii erau apoi trimise pe e-mail sau salvate pe stick-uri de memorie pentru a fi transmiste companiilor farmaceutice.
Pe baza investigației realizate, informațiile de la 185.271 de pacienți, printre care unele sensibile, au fost dezvăluite între aprilie 2018 și ianuarie 2020. Cele mai multe informații proveneau de la Yonsei University Severance Hospital (de la 57.912 de pacienți) și de la St. Mary's Hospitals din Uijeongbu (de la 20.027 de pacienți) și de la Yeouido (de la 17.115 de pacienți).
S-a descoperit că toate spitalele, mai puțin unul din cele 17, au încălcat Personal Information Protection Act, în sensul că nu au asigurat siguranța informațiilor despre pacienți.
Fotografie de la Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/manager-director-coordonator-sta-jos-3760067/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe