Newsflash
ACTUALITATE Știri

„Viaţa Medicală” celebrează 75 de ani de jurnalism medical în România

de Dr. Laura Davidescu - dec. 13 2024
„Viaţa Medicală” celebrează  75 de ani de jurnalism medical în România

„Viaţa Medicală”, publicaţie de tradiţie a personalului sanitar din România, marchează 75 de ani de la apariţia primului ziar dedicat profesioniștilor din Sănătate.

La data de 3 iunie 1949, apărea primul număr al ziarului „Muncitorul Sanitar”, un „organ al Ministerului Sănătăţii și al Uniunii Sindicatelor Sanitare”. Gazeta și-a propus să se ocupe de problemele sănătăţii publice și să sprijine ridicarea nivelului profesional și ideologic al oamenilor muncii sanitare. Ziarul a avut o apariţie neîntreruptă până la evenimentele din decembrie 1989, iar din ianuarie 1990, publicaţia a devenit independentă și a preluat denumirea de „Viaţa Medicală”. 

Noul ziar, adresat profesioniștilor din domeniul Sănătăţii, l-a avut ca redactor-șef pe dr. Mihail Mihailide, sub conducerea căruia a reușit să devină, în timp, un reper al presei medicale. În 2017, Viaţa Medicală este preluată de medicul-antreprenor Wargha Enayati, începând un amplu proces de modernizare, reconfigurare editorială și digitalizare. 

Acum, la final de 2024, „Viaţa Medicală” marchează existenţa a 75 de ani de jurnalism medical în România prin editarea unei ediţii aniversare, care reunește mărturii și declaraţii ale fondatorilor ziarului, ale actualilor și foștilor redactori, directori editoriali și colaboratori, dar și ale cititorilor sau abonaţilor fideli. Ediţia aniversară va fi distribuită gratuit în format digital (pdf) atât abonaţilor „Vieţii Medicale”, cât și tuturor profesioniștilor în Sănătate interesaţi.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe