Pe 21 noiembrie va avea loc Conferința Viața Medicală powered by Medichub. Tema acestei ediții este „Actualități și perspective în medicina internă”.
Conferința va avea loc la sediul Enayati Medical City, București. Evenimentul este în curs de creditare EMC.
Curatorul este Uniunea Medicală Balcanică - Secția Națională Română.
Coordonatorul este prof. dr. Camelia Diaconu.
„Dragi colegi,
Bun venit la Conferința Viața Medicală powered by MedicHub, manifestare științifică ajunsă la cea de-a cincea ediție.
Și în această toamnă, publicația Viața Medicală ne aduce împreună în cadrul unei întâlniri a profesioniștilor, pentru a analiza cele mai de impact noutăți în domenii-cheie pentru practica clinică.
Lansată cu mai bine de 75 de ani în urmă – în primă fază cu numele de Muncitorul Sanitar – Viața Medicală este în continuare alături de comunitatea medicală din România, constituindu-se ca o platformă deschisă opiniilor, prezentărilor de caz și nu numai. Din anul 2015, și-a adăugat în portofoliu și editarea de volume științifice tip revistă, prin care oferă practicienilor sinteze în patologii diverse, utile în activitatea de zi cu zi.
În completarea acestor volume, reuniunile tip conferință, precum cea de astăzi, vin cu informații la zi din specialități diferite, interactivitate, dar și cu oportunitatea unui schimb de experiență «live».
Anul acesta, sub titlul Actualități și perspective în medicina internă, vom aborda, de exemplu, rolul rezonanței magnetice cardiovasculare în practica medicală curentă, precum și noutățile ghidului Societății Europene de Cardiologie în ceea ce privește fibrilația atrială. Vom analiza, de asemenea, provocările diagnostice în tuberculoza extrapulmonară și fețele ascunse ale terapiei biologice moderne”, a transmis prof. dr. Camelia Diaconu.
Conferința va fi structurată pe mai multe sesiuni: una dedicată patologiei cardiovasculare, una dedicată patologiei respiratorii, una dedicată patologiei digestive. Mai multe despre accesul la conferință, precum și detalii despre cum vă puteți înscrie găsiți pe site-ul medichub.ro.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe