„Lumea“ din noi
Secţiunea Gut Microbiota & Health a Societăţii de Neurogastroenterologie şi
Motilitate (ESNM) a lansat Gut Microbiota
World Watch, un centru internaţional de informare online, cu scopul de a
creşte cunoaşterea şi înţelegerea microbiomului intestinal şi a importanţei
sale pentru sănătate şi calitatea vieţii. Centrul va oferi interviuri cu experţi,
filme şi comentarii ale publicaţiilor recente, asigurând totodată diseminarea
descoperirilor celor mai importante entităţi de cercetare internaţionale. Zeci
de trilioane de bacterii, incluzând peste o mie de specii diferite, cu 3,3
milioane de gene – de 150 de ori mai multe decât genomul uman – compun
microbiomul intestinal al omului, având o greutate de 1,5–2 kg la adult. Acesta
se dezvoltă după naştere, iar compoziţia şi diversitatea sa evoluează de-a
lungul vieţii, influenţate de factori externi, precum condiţiile naşterii,
dieta, mediul, utilizarea antibioticelor. Microbiomul intestinal joacă un rol
major în funcţionarea şi sănătatea organismului – digestie, imunitate etc. (Dr.
M. D.)
Renunţarea la fumat şi creşterea ponderală
Renunţarea la fumat duce la o creştere în
greutate mai mare decât s-ar fi crezut iniţial, reiese dintr-un studiu publicat
în British Medical Journal şi
comunicat în România de MediHelp International. Cauza: atunci când renunţă la
acest obicei, fumătorii au tendinţa de a mânca mai mult. După cum arată
rezultatele studiului, în primul an după ce renunţă la fumat, aproximativ
35–38% din fumători cresc în greutate cu mai puţin de 5 kg, iar 29–34% din ei
adaugă 5–10 kg. Cercetătorii atrag însă atenţia că studiul a fost realizat pe
un eşantion de fumători înrăiţi, iar pentru a explora în totalitate efectele
secundare ale renunţării la fumat vor fi necesare analize suplimentare. Exerciţiile
fizice regulate ar putea preveni creşterea în greutate a celor care renunţă la
fumat sau se gândesc să facă acest pas, sugerează studiul. Mai mult, exerciţiile
fizice completate cu o dietă sănătoasă pot conduce
chiar şi la scăderea dorinţei de a fuma. (Dan Mihalache)
m-Health pentru bolile netransmisibile
Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor
(ITU) şi OMS au lansat un nou parteneriat, numit Iniţiativa m-Health, pentru utilizarea tehnologiei
mobile în scopul combaterii bolilor netransmisibile precum DZ, cancerul, bolile
cardiovasculare şi afecţiunile cronice respiratorii. Prin aceasta va fi
furnizată ghidare bazată pe dovezi şi operaţională pentru a încuraja partenerii
din întreaga lume, în special guvernele, să implementeze intervenţiile m-Health în abordarea prevenţiei şi
tratamentului bolilor netransmisibile şi al factorilor de risc ai acestora –
consumul de tutun, alimentaţia nesănătoasă, inactivitatea fizică şi consumul
nesănătos de alcool. Iniţiativa va fi construită pe proiectele actuale,
sistemele şi platformele de sănătate existente şi va implica parteneriate între
guverne, organizaţii nonguvernamentale şi sectorul privat. Ea se va derula iniţial
pe o perioadă de patru ani şi se va concentra pe prevenţia, tratamentul şi întărirea
controlului bolilor netransmisibile. La nivel global, partenerii vor împărtăşi
cunoştinţele şi expertiza tehnică pentru a ajuta dezvoltarea procedurilor
standard operative pentru fiecare intervenţie m-Health. La nivel naţional, guvernele vor conlucra cu Iniţiativa,
pentru accelerarea dezvoltării proiectelor operaţionale. (Dr. D. M.)
Conflict şi sănătate
OMS a condamnat cu tărie atacurile asupra
instituţiilor sanitare în Republica Arabă Siriană şi a exprimat îngrijorare
privind implicaţiile acestora asupra personalului medical, pacienţilor şi
infrastructurii sanitare. Aproape două treimi din spitalele publice au fost
afectate iar 29% din acestea sunt închise. Defectarea ambulanţelor (271 din
520) împiedică transportul în siguranţă al pacienţilor. OMS subliniază obligaţia
tuturor părţilor în conflict de a proteja civilii, instituţiile sanitare şi
profesioniştii din sănătate, pe întreaga durată a conflictului, şi cheamă la
stoparea violenţei, pentru a asigura accesul sigur al pacienţilor la îngrijiri
medicale, protecţia personalului sanitar şi aprovizionarea cu medicamente,
vaccinuri şi echipament medical. (Dr. M. D.)
Evaluarea online a riscurilor la locul de muncă
Agenţia Europeană pentru Sănătate şi
Securitate în Muncă (EU-OSHA) oferă întreprinderilor mici şi microîntreprinderilor
europene un software gratuit – OiRA –
prin care să poată realiza evaluări online ale riscurilor la locul de muncă.
„Evaluarea riscurilor reprezintă piatra de temelie în ceea ce priveşte
gestionarea sănătăţii şi securităţii“, relata, în mesajul său, Christa Sedlatschek, directorul
EU-OSHA, în cadrul conferinţei „Împreună pentru viitorul securităţii şi sănătăţii
în muncă în Europa“, recent desfăşurată la Nicosia. Unul dintre primele
instrumente OiRA a fost realizat
chiar în Cipru: un instrument specific saloanelor de coafură, care se confruntă
cu o incidenţă ridicată a bolilor profesionale de piele şi a afecţiunilor aparatului
locomotor. Alte instrumente sunt în curs de lansare în Cipru, în Franţa şi la
nivelul UE. O serie de alte ţări europene care au semnat memorandumuri de înţelegere
în vederea dezvoltării OiRA sunt în
curs de elaborare a unor noi instrumente sau participă la proiecte-pilot.
Printre acestea se numără Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Grecia,
Belgia, Letonia, Lituania şi Slovenia. (D. D. Mihalache)
Contracepţie fără contraceptive
Două dispozitive cu
ajutorul cărora se pot stabili zilele fertile ale femeii, precum şi un test
pentru depistarea rapidă a infecţiei cu Chlamydia,
toate din gama Cyclotest, au fost
lansate de curând şi pe piaţa românească. Testul de depistare rapidă a C. trachomatis este recomandat mai ales
anterior unei sarcini planificate, întrucât aproximativ 50% din mamele
infectate transmit infecţia nou-născutului.
Dispozitivele Cyclotest „2 plus“ şi
„baby“ – minicomputere folosite pentru stabilirea zilelor fertile – se adresează
femeilor care doresc contracepţie pe cale naturală şi celor care vor să îşi
planifice sarcina cu rezultate
foarte rapide. (D. D. M.)
Uşi deschise
Compania farmaceutică GSK susţine transparenţa şi comunicarea în combaterea tuberculozei, prin acţiuni precum publicarea rezultatelor analizei bibliotecii farmaceutice proprii, ce conţine compuşi care pot inhiba Mycobacterium tuberculosis, cu rezultate promiţătoare pentru descoperirea de noi medicamente antituberculoase. O altă iniţiativă pentru încurajarea împărtăşirii cunoştinţelor şi a informaţiilor în comunitatea ştiinţifică este alocarea a şase milioane de euro Laboratorului Deschis Tres Cantos (Spania), ce permite accesul cercetărilor independenţi la facilităţile şi resursele companiei, pentru cercetările în cadrul proiectelor de sănătate din ţările în curs de dezvoltare (TB, malarie, leishmanioză, boala Chagas, boala somnului). De asemenea, informaţii detaliate provenite din studiile clinice desfăşurate de companie vor fi disponibile cercetătorilor. (Dr. M. D.)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe