Un număr de şapte caravane de vaccinare anti-COVID vor acţiona, până la 27 august, în judeţul Giurgiu, în cadrul campaniei „Oraşul vaccinează satul”.
Campania „Orașul vaccinează satul” se va desfășura, joi și vineri, după următorul program:
Joi, în localitățile:
Vineri, în localitățile:
„Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu, Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu echipele mobile din centrele de vaccinare de la nivelul judeţului, organizează în perioada 25-27 august o serie de activităţi de vaccinare în teritoriu. Sub sloganul «Oraşul vaccinează satul», activităţile se vor derula prin intermediul caravanelor mobile, în scopul asigurării accesului populaţiei din mediul rural la vaccinarea împotriva COVID-19, în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate. Organizarea şi amenajarea acestor centre mobile de vaccinare se face pentru a facilita accesul la vaccinare al persoanelor din rândul populaţiei generale pentru care accesul la vaccinare este limitat” se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Până acum, campania de vaccinare în mediul rural s-a mai realizat în 22 din cele 54 de localităţi din judeţ şi au fost vaccinate, în total, 1.831 de persoane.
Pfizer şi Johnson&Johnson sunt serurile utilizate în cadrul acţiunilor de vaccinare din mediul rural în judeţul Giurgiu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe