Teodor Mazilu (1930-1980), care a schimbat într-un anumit fel esenţa dramaturgiei românești proletcultiste, creând un sistem satiric de o frapantă originalitate, a scris o piesă cu reverberaţii oarecum sarcastice despre orașul italian, Frumos e în septembrie la Veneţia. El și-a imaginat două personaje care, deși sunt în acest oraș, regretă că au ajuns acolo.

        „Îmi pare rău că sunt la Veneţia și nu mai pot să aspir să ajung la Veneţia”, declară un personaj, enunţând totodată esenţa paradoxală a temei acestei minunate piese de numai zece pagini, plină de paradoxuri specifice teatrului mazilian: „Sunt la Veneţia, dar nimeni nu-mi poate lua speranţa că odată și odată voi mai vedea Veneţia”.

        Piesa, apărută în 1971, a avut de-a lungul timpului numeroase montări, chiar și un film cu Dorina Lazăr în rolul principal. Actuala montare e un proiect ARCUB, realizat de regizoarea Mariana Cămărășan, într-o viziune personală, într-un decor semnat de Vladimir Turturică.

        Cele două personaje sunt interpretate de Oana Pellea și Mircea Rusu, doi excelenţi actori ajunși la maturitate, capabili să exprime cu haz și multiple înţelesuri replicile maziliene. Împreună cu regizoarea, aceștia ne oferă o nouă viziune asupra capodoperei. Amândoi reușesc un dublu recital dramatico-satiric despre regrete, nerealizări, despre viaţa pe care au trăit-o și despre ce au reușit, ajungând până la urmă la Veneţia ca niște... homeless!