Pornisem înspre Mănăstirea Trei Ierarhi cu gândul să îngenunchez la mormintele lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza și să mă perind prin curtea pe unde, odinioară, Eminescu își purtase pașii.

Când mă pregăteam să ies din centrul comercial din buricul târgului, după ce-am achiziţionat o carte de la un anticariat, am observat că în măruntaiele mallului era mare forfotă.

Reveniseră comercianţii de vechituri. Rotindu-mă și cercetând atent fiece tarabă, îmi vede ochiul un teanc de reviste din secolul al XIX-lea. Nu mult a durat târguirea și m-am trezit posesor al unora dintre numerele celebrei
revistei Vatra.

M-am așezat la o cafenea, și zeci de minute am parcurs acele foi, minunându-mă nu doar de norocul ce-mi sărise în faţă, ci și de splendorile oferite de fiecare număr.

Una dintre fotografii și povestea ei m-au uimit și mi-am și imaginat-o colorizată: Avram Iancu, așezat pe un scaun, reprezentat în semiprofil și cu o ţigară între degetele mâinii drepte.

Revista reprodusese copia unei fotografii din anul 1865. „Iancu nu voia să se fotografieze; prietenii săi l-au îmbrăcat într-o zi frumos și l-au fotografiat prin surprindere. La aplausele lor pentru reușită, Iancu a înţeles că a fost înșelat de prieteni și, momentan cuprins de furia nebuniei sale, a spart tot ce a găsit în casă”, se nota în legenda fotografiei (oferită publicaţiei de ieșeanul I.P. Florantin).

„Dama modernă” – portret

În numărul despre care am pomenit, aveam să citesc un șir de însemnări care se amuzau de frumuseţea „primejdioasă” a unei femei din Toulouse-ul veacului al XIV-lea, de botezul celui de-al șaptelea copil al Principelui elector al Saxoniei – August, ori prezentau „corsagiul pentru preumblare”.

Textul următor îl împărtășesc cu domniile voastre: „Dama modernă își lasă copilul în braţele doicei, iar ea ţine în braţe câini. Dama modernă își maltratează bărbatul, slugile și pianul; înjură și cântă de se sperie vecinătatea.

Dama modernă se duce la biserică numai când are pălărie nouă; la prietene se duce numai ca să-și dea vânt poftei de clevetire. Dama modernă doarme până la amiază; ea n-are idee ce e degetarul și nu poate deosebi un ac de cusut de o furcă. Dama modernă ar da mai mult să știe în ce ţară crește sarea din pământ și cum sug puii de pasăre lapte de la mamele lor.

Dama modernă mănâncă pe ascuns ouă și șuncă, iar la masă, între oaspeţi, ia numai două linguri de supă, ca să se arate delicată, iar când o întrebi cum se numește cel mai mic copil al ei, îţi răspunde: «Nu știu, domnule, întrebaţi, vă rog, doica».” („Fel de fel. Varietăţi”, Vatra, an. I, nr.9, 1894, p. 286).

Parcurgând cu atenţie colecţia ce tocmai o achiziţionasem, mai ales după ce citisem fragmentul pe care vi l-am împărtășit, am observat că alcătuitorii revistei acordau o importanţă semnificativă femeii, cu toate aspectele vieţuirii sale, uneori cu cinism, frecvent candid.

Ce m-a surprins, extrem de plăcut, sunt imaginile în care sunt celebrate pruncia, copilăria și feminitatea. „Cuibul” era ilustraţia ce inaugura unul dintre numerele Vetrei, cunoscută drept „Foaie ilustrată pentru familie” (an. I, nr. 3, 1894, p. 1); la finalul revistei se oferea o etichetă textuală grupului statuar din marmură – „Le Nid”, al sculptorului Isidore de Rudder (1855-1943): „Simbolul dragostei de mamă. Trei copilași flămânzi cer de mâncare mamei lor, întind gurile întocmai ca puii de rândunică-n cuib” (p. 127).

O idee întrupată într-o fotografie

Numărul 3 al anului 1884 debuta „cu o surprindere (…) fără îndoială cea mai plăcută din toate câte le putem face – cu primul portret al Prinţului Carol. Nu e copia vreunui mare maestru, ci copia unei sărmane fotografii; dar puţinele trăsături, pe care fotograful a putut să le prindă în pripă, ca să fie fixate pentru vecie, ne înfăţișează pe copilul mic, în care noi toţi ne gândim întrupată o mare idee. (…) E în leagăn acum, și în sfioasă așteptare stă un întreg popor împregiurul leagănului. (…) L-am dorit deci și l-am visat pe acest copil atâta noi, l-au dorit și visat părinţii, ba chiar și cei mai luminaţi dintre bunii noștri. (…) Când stăm așa și ne uităm la leagăn și ne reamintim cele petrecute și ne dăm seamă despre propriile noastre dorinţe, ni-e ca și când toate cele ce se fac astăzi, s-au făcut ieri ori se vor face mâne ar fi numai pregătiri pentru – sigur Dumnezeu știe ce!”. 

„În sănătatea celui dintâi moștenitor” – au scris, entuziaști, gazetarii Vetrei, îndărătul reproducerii unei gravuri a lui R. Bong (an. I, nr. 7, 1894,p. 209).

Penultima pagină a publicaţiei dă cheia de lectură: „O scenă familiară. Aniversarea micului moștenitor al numelui strămoșesc. Tata și mama sărbătoritului, câteva rude mai apropiate și preotul beau în sănătatea copilului, care e adus și el ca să-și asculte toastele ce se vor fi ţinând pentru el. Să trăiască!”. (p. 223).

Citiți și: Nestor Heck, Eminescu și fotografia medicală – partea a II-a