Vaccinul dezvoltat de Janssen, divizia farmaceutică a companiei Johnson & Johnson, se administrează într-o singură doză, a precizat Ministerul Sănătății.
Datele preliminare din studiul clinic de fază unu au sugerat că o singură doză poate fi suficientă pentru a produce un răspuns imun, iar rezultatele studiului clinic de fază trei, care a stat la baza aprobării sale, au confirmat acest lucru, a informat Ministerul Sănătății într-o postare pe Facebook.
Vaccinul a redus semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate, astfel:
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește prevenirea cazurilor de COVID-19 care necesită internare, vaccinul conferă protecție sporită. Astfel, la 28 de zile post vaccinare, rata de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate a fost 0% (niciuna dintre cele 16 spitalizări nu a fost din rândul persoanelor vaccinate).
Studiul clinic al Johnson & Johnson s-a desfășurat în mai multe țări, inclusiv Africa de Sud și Brazilia, unde tulpinile emergente circulau deja la momentul respectiv.
„O singură doză de vaccin constituie un avantaj atât logistic, cât și din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Din acest motiv, Johnson & Johnson a decis să evalueze și un regim cu o singură doză. În paralel, se află încă în desfășurare un alt studiu clinic pentru a evalua eficiența unei scheme cu două doze de vaccin. În România ne așteptăm ca vaccinarea cu Johnson & Johnson să înceapă la jumătatea lunii aprilie”, transmite MS.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe