Unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România a anunțat o creștere a profitului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) de 9% în primele nouă luni ale anului 2024, ajungând la 93,9 milioane lei.
Acest rezultat marchează o îmbunătățire semnificativă a profitabilității Biofarm și reflectă eficiența măsurilor de optimizare implementate de companie, care a raportat o cifră de afaceri de 231 milioane lei pentru aceeași perioadă, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
„În primele nouă luni ale acestui an, ne-am concentrat pe creșterea profitabilității prin optimizarea costurilor și inovație în portofoliul de produse, ceea ce a dus la o creștere robustă a EBITDA, în pofida provocărilor de pe piața materiilor prime. Categoria Consumer Healthcare continuă să devină din ce în ce mai competitivă, însă poziția noastră consolidată ne permite să oferim soluții de calitate și să răspundem eficient nevoilor consumatorilor”, a declarat Cătălin Vicol (foto), director general Biofarm.
Compania domină în valoare în șase categorii cheie prin brandurile: Bixtonim, Triferment, Colebil, Extravalerianic, Carmol și Carbocit, potrivit aceluiași comunicat. În plus, Biofarm este lider în volum în nu mai puțin de opt categorii, evidențiind performanța remarcabilă a brandurilor: Bixtonim, Colebil, Triferment, Sennalax, Extravalerianic, Carmol, Carbocit și Nervocalmin.
Aceste rezultate reprezintă o confirmare a succesului abordării Biofarm și a dedicării față de inovație. Prin realizările obținute, compania continuă să se afirme ca un jucător de încredere în domeniul Consumer Healthcare, oferind soluții eficiente și accesibile consumatorilor.
Reamintim că Biofarm are două fabrici de medicamente în București și o unitate de testare și dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe