Newsflash
Industria farmaceutică

Vaccin pentru prevenția encefalitei de căpușe, disponibil în România

de Florentina Ionescu - iun. 17 2020
Vaccin pentru prevenția encefalitei de căpușe, disponibil în România

Encefalita transmisă de căpușe poate fi prevenită prin vaccinare, iar un vaccin produs de compania Pfizer este disponibil acum în România.

Encefalita transmisă de căpușe, numită și TBE sau „tick-borne encephalitis”, este o boală virală gravă, transmisă în principal de căpușe, care poate fi prevenită prin vaccinare. 

vaccin pfizer encefalita capuse disponibil in romania

Potrivit unui comunicat remis redacției, vaccinul (cu virus întreg, inactivat) indicat pentru imunizarea activă (profilactică) împotriva encefalitei provocate de căpuşe, produs de compania Pfizer, a ajuns și în România.

Produsul este disponibil în România cu două forme de prezentare: una pentru administrare la copii și adolescenți cu vârste între 1 și 15 ani și forma pentru administrare la persoanele cu vârsta de 16 ani și peste.

Oamenii de toate vârstele pot fi afectați

TBE este o infecție a sistemului nervos central cauzată de virusul encefalitei de căpușe, care poate duce la afecțiuni neurologice, cum ar fi meningita, meningoencefalita și meningoencefalomielita. Toate grupele de vârstă pot să fie afectate, potrivit datelor oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

La copiii cu TBE, sunt frecvente deficiențele cognitive care afectează viața de zi cu zi și care necesită asistență pe termen lung. TBE tinde să fie mai gravă la persoanele vârstnice. Dintre adulții cu TBE, în 27% - 40% din cazuri se produc sechele pe termen lung, de la disfuncție cognitivă până la paralizie spinală.

Nu există terapie antivirală

Spre deosebire de alte infecții bacteriene transmise prin căpușe care pot să fie tratate prin administrarea de antibiotice, nu există o terapie antivirală specifică pentru TBE. Encefalita transmisă de căpușe poate să fie tratată numai simptomatic. Cea mai eficientă prevenție a bolii este imunizarea activă.

Căpușele sunt principalii vectori și gazde-rezervor pentru virusul TBE și sunt cel mai active de la începutul primăverii, până la sfârșitul toamnei (martie-noiembrie).

Căpuşele se găsesc în păduri umbroase și umede, pajişti, câmp deschis și tufișuri. Acestea trăiesc atât în zonele rurale, cât și în cele urbane. Sunt prezente în numeroase locuri populare pentru activități în aer liber și turism.

Vaccinarea este singura protecție eficientă

Numărul cazurilor de TBE a crescut în toată Europa în ultimele decenii. În regiunile endemice, căpușele se pot găsi în orice zonă verde și prezintă un risc imprevizibil de a fi infectate cu virusul TBE.

Interacțiunea complexă dintre biologia căpușelor, virusul TBE și comportamentul uman face ca riscul dezvoltării acestei forme de encefalită să fie imprevizibil pentru o persoană. Având în vedere lipsa tratamentului specific, vaccinarea este singura protecție eficientă disponibilă împotriva infecției cu virusul TBE.

Potrivit experților din Organizația Mondială a Sănătății, vaccinarea este considerată cea mai eficientă măsură de prevenire a encefalitei transmisă de căpușe, se arată în comunicatul de presă.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă imunizarea TBE pentru persoanele care locuiesc în sau vizitează frecvent pădurile și pajiștile din zonele cu risc TBE. În plus, în Metodologia privind supravegherea infecției cu virusul encefalitei de căpușă (elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile) se menționează că „Prevenirea infecției cu virus TBE este posibilă prin măsuri de profilaxie specifică: vaccinare contra encefalitei de căpușă. Rata de protecție la vaccinare este de peste 95%”.

Țări în care vaccinarea este folosită

Vaccinarea pentru prevenția encefalitei de căpușe este recomandată și folosită în țări precum: Austria, Croația, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Finlanda, Polonia, Elveția, Estonia, Lituania etc. În Austria, până la 88% din populație este vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin împotriva TBE.

Pentru a afla mai multe informații despre encefalita transmisă de căpușe și despre vaccinarea pentru TBE solicitați consiliere din partea unui profesionist în domeniul sănătății. 


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe