Compania germană BioNTech, care a beneficiat de atenție la nivel global pentru parteneriatul său cu Pfizer în ceea ce privește vaccinul împotriva COVID-19, are acum în prim-plan o altă țintă: cancerul.
Reprezentanții BioNTech anunță că își îndreaptă atenția din nou asupra unei ținte a ARN-ului mesager, și anume cancerul. Uğur Şahin, CEO la BioNTech, a prezentat recent date cu privire la o nouă terapie cu celule, în cadrul conferinței Society for Immunotherapy of Cancer care a avut loc recent în Washington, D.C., scrie www.axios.com.
„Noi avem acum o schiță pentru vaccinurile pentru bolile infecțioase”, a declarat Uğur Şahin în fața reporterilor, cu privire la impactul pe care l-a avut dezvoltarea unui vaccin COVID-19 asupra viitorului tehnologiei cu ARN mesager.
El a mai spus că nu doar se dovedește eficiența tehnologiei pe bază de ARN mesager, ci și crearea unui proces necesar pentru a dezvolta și furniza un produs făcut cu ajutorul ARN-ului mesager.
Dincolo de producția unor vaccinuri împotriva COVID-19, BioNTech, compania pe care o conduce, a efectuat deja studii clinice cu privire la imunoterapia folosită pentru cancer, adică noi medicamente care sunt candidați pentru a ținti această boală.
Dar, arată sursa citată, CEO-ul BioNTech crede că tehnologia pe bază de ARN mesager va fi folosită pentru orice, începând de la vaccinurile pentru HIV, malarie și tuberculoză, având aplicații și în bolile de inimă, cât și în bolile sistemului nervos central.
„A deschis o ușă pentru o nouă clasă farmaceutică și noi credem că această inovație poate fi comparată cu inovația de acum aproape 40 de ani cu privire la tehnologia ADN recombinant”, a mai declarat Uğur Şahin.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe