Newsflash
Știri

UNATC Bucureşti şi UMFST Târgu Mureş demarează un program de Medical Humanities

de Dorina Novac - iun. 2 2022
UNATC Bucureşti şi UMFST Târgu Mureş demarează un program de Medical Humanities

UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş și UNATC „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti demarează, în premieră, un program de Medical Humanities.

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, şi rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, profesor Liviu Lucaci, au anunţat, miercuri, demararea unui program comun de Medical Humanities, scrie Agerpres.

UMFST

„Noi, în cadrul UMFST, avem Facultatea de Ştiinţe şi Litere care într-o terminologie mai anglo-saxonă poartă denumirea de Humanity. De asemenea, într-o colaborare cu UNATC intenţionăm ca, în viitorul apropiat - probabil că vom face debutul acestui program în iarnă cu ocazia zilelor UMFST - să demarăm un program de Medical Humanities, nu îl traduc pentru că aş vrea să îi păstrez savoarea termenului în limba engleză, care sună puţin mai cuprinzător. Este o ramură modernă şi neabordată de Universitatea de Medicină până în acest moment, UNATC având specialişti în acest domeniu, iar noi având nevoie de o componentă care dorim să o cultivăm în acest sens”, a declarat dr. Leonard Azamfirei, într-o conferinţă de presă.

Rectorul UNATC Bucureşti, profesor Liviu Lucaci, a arătat că acest program de Medical Humanities este un lucru nou care priveşte relaţia medic-pacient din multe alte perspective care au fost poate mai puţin abordate până acum.

„Până la urmă este vorba despre întâlnirea cu suferinţa. Această întâlnire cu suferinţa o are şi medicul, tânărul medic, şi să nu ne ascundem, sunt mulţi tineri, medici la început de drum care atunci când se întâlnesc pentru prima dată cu suferinţa renunţă, îşi abandonează cariera. Pentru că e un pas foarte greu şi important cum îşi gestionează ei suferinţa. Şi apoi, este relaţia între medic şi pacient, cum se raportează la pacient, cum reuşesc în acest rol, subliniez rol, de medic, eu fiind om de teatru, de asta fac sublinierea, cum abordează, cum se apropie de pacient, cum îl fac pe acesta să se destăinuie, să facă parte din procesul medical şi din refacere, pentru că dacă pacientul nu e parte din proces, evident că lucrurile merg mai greu”, a susţinut Liviu Lucaci.

Colaborarea pe programul de Medical Humanities face parte dintr-un şir de proiecte comune ale UMFST Târgu Mureş şi UNATC Bucureşti, în baza unui protocol semnat în luna aprilie a acestui an.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe