Newsflash
Știri

Un studiu va urmări răspunsul imun postvaccinal împotriva COVID-19 în România

de Florentina Ionescu - ian. 28 2021
Un studiu va urmări răspunsul imun postvaccinal împotriva COVID-19 în România

O rețea privată de spitale demarează un proiect de cercetare care urmărește răspunsul imun postvaccinal împotriva COVID-19 în România.

La începutul acestui an, au fost aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vaccinuri care și-au dovedit eficiența și siguranța împotriva COVID-19, iar campania de vaccinare a început cu succes și în România.

studiu raspuns imun postvaccinal covid-19 REGINA MARIA

În continuare, spun experții, este important de urmărit cât de protejată este populația vaccinată din România împotriva infectării cu SARS-CoV-2. Beneficiind de suportul științific al prof. univ. dr. Victoria Aramă, rețeaua de sănătate Regina Maria își propune să evalueze dinamica anticorpilor post vaccinare. Astfel, inițiază primul studiu care evaluează răspunsul imun al organismului la vaccinarea împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat remis redacției.

Campania de vaccinare din România a adunat peste 500.000 de persoane vaccinate până în acest moment. România se situează în top 6 din Europa în ceea ce privește media vaccinurilor zilnice. Un procent de aproximativ 2,5% din populația ce necesită vaccinare a fost deja vaccinată, iar estimările arată faptul că 10,4 milioane de români se vor putea vaccina până la finalul lunii noiembrie.

Eșantion

Va fi testat, într-o primă etapă a studiului, un eșantion de 300 de angajați care au fost deja vaccinați anti COVID-19. Măsurarea titrului de anticorpi se va realiza la o săptămână de la a doua doză de vaccin și se va repeta la un interval de 3, respectiv 6 luni, un calendar aplicat și în procesul de testare a eficienței vaccinului în studiile clinice.

Date despre evoluția titrului de anticorpi

Pentru a urmări evoluția post-vaccinare, se va măsura nivelul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul uneia dintre cele mai avansate și performante metode de testare imunologică.

„În prezent, testarea imunologică prin electrochemiluminiscență este cea mai avansată tehnologie în materie de teste imunologice, o tehnologie ultra-sensibilă și fiabilă. Cu ajutorul acestei metode, pot fi detectați cu cea mai mare acuratețe anticorpii specifici anti S SARS-CoV-2. Sensibilitatea acestei metode de testare este de peste 97%, iar specificitatea de 98%, fără a exista interferențe cu alte tipuri de coronavirus. La final, ne dorim să venim cu un aport de date care să evidențieze în dinamică evoluția titrului de anticorpi obținuți în urma vaccinării împotriva COVID-19”, a declarat dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice Regina Maria.

O completare a altei cercetări

Studiul acesta va permite analizarea în dinamică a evoluției nivelului de anticorpi obținuți post vaccinare. Acest demers vine în completarea studiului realizat anul trecut de aceeași rețea de sănătate, în care a fost investigat răspunsul imun al pacienților infectați cu noul coronavirus.

Studiul anterior, desfășurat în perioada august – septembrie 2020, furniza date importante despre modul în care forma de boală sau vârsta pacienților care au trecut prin COVID-19 influențează dezvoltarea unui răspuns imun detectabil. Rezultatele au indicat faptul că 79% dintre persoanele infectate au prezentat anticorpi detectabili la momentul testării.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe