Dacă ar fi să găsim un singur cuvânt pentru a-l pune în fruntea acestei uriașe desfășurări de forțe care a devenit Festivalul Enescu, acela ar fi continuitate. Este de fapt o reverență constantă adresată atât muzicii, cât și publicului.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu stă sub semnul recunoașterii valorii unor personalități din trecut, mari maeștri, și, în același timp, sub cel al încurajării și sprijinului unor tineri muzicieni talentați, care merită, la rândul lor, aprecierea specialiștilor și a publicului meloman. Dacă ar fi să găsim un singur cuvânt pentru a-l pune în fruntea acestei uriașe desfășurări de forțe care a devenit Festivalul Enescu, acela ar fi continuitate. Este de fapt o reverență constantă adresată atât muzicii, cât și publicului care așteaptă cu nerăbdare, din doi în doi ani, întâlnirea cu muzicieni de excepție, indiferent de generația din care fac parte, și cu creații muzicale dintre cele mai diverse: de la opusuri clasice, bine cunoscute, până la piese mai rar ascultate în sala de concert, ori chiar lucrări în primă audiție.
La 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, festivalul care îi poartă numele și care menține vie amintirea și moștenirea sa culturală, precum și profunda sa legătură cu spiritul meleagurilor unde s-a născut, marchează și alte momente aniversare ori comemorative, legate de universul fascinant al armoniilor sonore: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez, 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici, un secol de la înființarea Orchestrei Simfonice Naționale a Danemarcei, 80 de ani de activitate ai Philharmonia Orchestra din Londra, 70 de ani de existență ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, 45 de ani ai Deutsche Kammerphilharmonie Bremen și 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Având ca loc central de desfășurare Bucureștiul, actuala ediție are programate concerte și evenimente conexe (expoziții, dezbateri etc.) și în țară: la Cluj-Napoca, Brașov, Arad, Constanța, Timișoara, Iași, Sibiu, Bacău, Brăila, Craiova, Oradea, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Târgoviște, Tulcea, Sinaia, Liveni, Dorohoi. Festivalul are și răsunet internațional, capitala Republicii Moldova urmând să găzduiască, la 16 septembrie a.c., concertul susținut de Romanian Chamber Orchestra, sub bagheta lui Cristian Măcelaru (foto articol), directorul artistic al Festivalului. Renumitul dirijor este de altfel principalul promotor al ideii de a face ca Festivalul Enescu să fie un prilej de sărbătoare a tuturor românilor, motiv de bucurie și de mândrie deopotrivă. În același timp, susține și atragerea muzicienilor tineri în Festival, ceea ce se poate vedea foarte bine în programul prezentei ediții, în care regăsim numeroase orchestre de tineret, precum și mulți soliști laureați ai Concursului Internațional George Enescu în ultimii ani.
Nu în ultimul rând, maestrul Măcelaru a reluat o veche tradiție a evenimentelor muzicale, aceea de a solicita compozitorilor realizarea unor lucrări special pentru Festival. Acest tip de colaborare are meritul de a încuraja și susține inclusiv compozitorii, nu doar orchestrele și soliștii instrumentiști. Rezultatul acestei inițiative a putut fi ascultat chiar în concertul inaugural de la Sala Palatului, din 24 august 2025, susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu” din București, dirijat chiar de Cristian Măcelaru. Acustica sălii a fost ameliorată semnificativ datorită intervențiilor tehnice realizate în ultimele luni. Programul a debutat cu creația compozitorului Dan Dediu, Concertul pentru orchestră, în primă audiție absolută, continuând apoi cu Concertul pentru vioară în re minor de Aram Haciaturian, al cărui solist a fost Nemanja Radulović, violonist de origine sârbă, laureat al Concursului Enescu în urmă cu aproape un sfert de veac, la vârsta de doar 15 ani, și ajuns în timp o prezență constantă pe scena Festivalului.
Seara s-a încheiat într-o atmosferă de mare emoție, cu Poema Română de George Enescu, lucrare interzisă în perioada comunistă, ale cărei acorduri au fost îngemănate de această dată cu fragmente din Amintirile lui George Enescu de Bernard Gavoty, care au prins glas prin vocea inconfundabilă a actorului Marius Bodochi. Și pentru ca seara să rămână definitiv în amintirea publicului, bis-ul oferit de solist a fost de fapt un duet de viori, căci lui Nemanja Radulović i s-a alăturat și Cristian Măcelaru într-un moment special, interpretând Preludiul la Cinci piese pentru 2 viori și pian de Dmitri Șostakovici.
Ca de fiecare dată, creația marelui nostru compozitor va fi o constantă pe tot parcursul Festivalului, inclusiv – spre marea bucurie a publicului cunoscător – printr-o nouă reprezentație a operei Œdipe, care va avea loc pe scena Operei Naționale din București pe 15 septembrie. Totodată, una dintre seriile de concerte îi este de asemenea dedicată. Sub genericul Enescu 70, Sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al României găzduiește în fiecare sâmbătă și duminică dimineață concerte speciale cu opusuri enesciene, dar și ale celorlalți muzicieni celebrați în acest Festival. Viața și cariera muzicianului, adaptate într-un limbaj pe înțelesul celor mici, sunt prezentate și în volumul George Enescu – Copilul minune al viorii (autoare Măriuca Mihăilescu, Andra Cărbunaru), care a fost lansat pe 31 august, în cadrul primului spectacol de la Teatrul Odeon, din seria dedicată familiilor și copiilor. Programul acestui prim concert, susținut de Orchestra Simfonietta, dirijată de Mihnea Ignat, a inclus lucrarea Ghidul unui tânăr pentru orchestră, de Benjamin Britten, dar și Povestea lui Enescu, o selecție de fragmente din cele mai cunoscute creații ale lui George Enescu, realizată de Cristian Măcelaru, cel care a fost și narator al unor pasaje din carte, ce au alternat cu momentele muzicale.
Nu putem încheia fără să menționăm alte două evenimente speciale incluse pe agenda celei de-a 27-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu. Primul este destinat specialiștilor, prilej de întâlniri și dezbateri academice la cel mai înalt nivel, urmând să aibă loc în perioada 18-19 septembrie 2025 în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică București: Simpozionul de Muzicologie al Festivalului, intitulat George Enescu și muzica secolului XX. Cel de-al doilea este accesibil publicului larg, fiind susținut de Primăria Capitalei: Piața Festivalului George Enescu, care va reuni o serie de concerte în aer liber, în ultima săptămână a manifestării, între 17 și 21 septembrie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe