O cercetare publicată de American Psychological Association arată că tratamentele bazate pe folosirea computerului și a smartphonului ssunt eficiente în privința reducerii simptomelor depresive.
Un consens cu privire la gestionarea DZ 1 în rândul adulţilor aduce în prim-plan aspectele clinice particulare, comparativ cu cele specifice copiilor cu această boală sau adulţilor cu DZ 2.
Pacienţii care au primit tratament cu antidepresive pentru cel puţin doi ani pot sista tratamentul fără a suferi o recădere.
Campania „Transformăm lacrimile în zâmbete”, inițiată recent, însumează 1.000 de ședințe de psihoterapie acordate gratuit pentru persoanele care suferă de anxietate sau depresie.
Medicina, odată cu pandemia, și-a descoperit varianta sa telescopică. La distanţă. În care prezenţa fizică, în același cabinet, a medicului și pacientului, nu mai e necesară.
Săptămâna trecută a fost lansat un Ghid de bune practici destinat psiho-oncologilor. Acesta este un instrument util, al cărui rol este de a asista specialiștii în deciziile clinice, cu scopul îmbunătățirii serviciilor pe care aceștia le oferă pacienților cu diverse tipuri de cancer.
Mă chinui și transpir de fiecare dată când trebuie să spun „nu”. Calea de mijloc e dificilă. Căci este calea asertivităţii în foarte delicata relaţie interumană care e cea dintre medic și pacient.
Bolile psihice nu au legătură cu niciun tip de caracter, nu afectează doar artiștii ca „neînţeleși notorii” ai societăţii în care trăim. Există sute de mii de bolnavi psihic în orice ţară, la orice timp dat.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe