Newsflash
Știri

Persoanele defavorizate pot beneficia, în mod gratuit, de sesiuni online de psihoterapie

de Florentina Ionescu - aug. 25 2021
Persoanele defavorizate pot beneficia, în mod gratuit, de sesiuni online de psihoterapie

Campania „Transformăm lacrimile în zâmbete”, inițiată recent, însumează 1.000 de ședințe de psihoterapie acordate gratuit pentru persoanele care suferă de anxietate sau depresie.

Începând de ieri, 24 august, persoanele cu probleme de depresie sau anxietate pot beneficia de psihoterapie gratuită. În cadrul campaniei „Transformăm lacrimile în zâmbete”, 200 de români vor fi integrați în programul de psihoterapie de criză și vor primi suport psihologic, se arată într-un comunicat de presă remis redacției. 

sedinte psihoterapie gratuite depresie anxietate persoane defavorizate

În Romania, 1 din 10 persoane este afectată de depresie. Peste 50% dintre persoanele care suferă de depresie nu știu că au această afecțiune și mai puțin de 30% ajung să se trateze. De cele mai multe ori, de teama stigmatizării sau din lipsa de bani, românii nu ajung la psiholog.

La aceasta se adaugă contextul pandemiei de COVID-19 din ultimul an care, pe fondul riscului de sărăcie și excluziune socială, a vulnerabilizat emoțional populația ducând la declanșarea episoadelor de anxietate și depresie, se arată în comunicatul asociației Happy Minds, unul dintre inițiatorii acestui demers.

Intervenție rapidă în situațiile de criză emoțională

Campania „Transformăm lacrimile în zâmbete” este un demers social inițiat cu scopul de a oferi accesul persoanelor defavorizate la servicii de psihoterapie și de a le asigura o intervenție rapidă și specializată în situații de criză emoțională.

Scopul terapiei de criză este de a readuce beneficiarul la nivelul său de competență și funcționare adaptativă din perioada de pre-criză și de a scădea impactul emoțional negativ al evenimentului la care a fost supus.

„România se confruntă nu numai cu o criză emoțională, ci și cu o criză a serviciilor și accesibilității acestora. De aceea este foarte important pentru comunitatea oamenilor de afaceri să înțeleagă că a sprijini astfel de demersuri este o dovadă de responsabilitate socială. Să ne conectăm între noi, să cooperăm și să dăm speranță sunt atribute de sănătate emoțională pentru fiecare dintre noi. Doar împreună putem transforma lacrimile în zâmbete”, a declarat psihologul Yolanda Crețescu (foto), președintele Asociației Happy Minds.

Ea a explicat că alături de cele două linii de helpline depreHUB, pentru adolescenți și adulți, cazurile sociale vor fi în perioada următoare în centrul atenției asociației pe care o conduce. 

În opinia psihologului citat, există încă o parte semnificativă a populației României pentru care serviciile psihologice sunt de neatins, dar alături de finanțarea primită de la partenerii implicați în campanie, acești oameni vor primi suportul specializat și personalizat de care au atât de mare nevoie. 

Yolanda Creescu psiholog

Cine sunt beneficiarii

Finanțarea venită din partea unui lanț de magazine cuprinde atât susținerea celor 1.000 de sesiuni de terapie, cât și a liniei gratuite de helpline depreHUB - 0374.456.420. Beneficiarii campaniei vor fi persoanele care suferă de atacuri de panică, stări de anxietate sau depresie, și care au nevoie de sfatul și ajutorul unui specialist în plină criză emoțională, explică inițiatorii.

Programul campaniei

„Transformăm lacrimile în zâmbete” se va desfășura în perioada 24 august 2021 – 31 octombrie 2022, la nivel național. În cadrul campaniei, persoanele defavorizate pot beneficia de 5 sesiuni online de terapie gratuită susținute de psihologii depreHUB.

Se pot înscrie în program următoarele categorii de persoane:

  • Persoanele cu venituri individuale sub salariul minim pe economie;
  • Vârstnicii cu pensia sub salariul minim pe economie;
  • Persoanele neasigurate medical;
  • Elevii și studenții care au în familie venituri sub salariul minim pe economie;
  • Persoanele fără ocupație.

Înscrierea în program se face online, în limita locurilor disponibile, completând un formular disponibil aici. Fiecare solicitare trebuie să fie însoțită de un dosar care urmează a fi validat de echipa asociației.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com/image/2194599/emotional-therapy-session

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe