Organizația Salvați Copiii România îndeamnă părinții să răspundă întrebărilor dintr-un chestionar, pentru a înțelege mai bine modul în care copiii și adolescenții navighează în mediul online.
Organizația Salvați Copiii lansează Ghidul Utilizării în siguranță a Internetului, pentru a sprijini copiii, părinții și profesorii în procesul de navigare online în condiții optime.
Zilele trecute, profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea, medic neurochirurg, a scris despre riscurile la care se supun tinerii care consumă de la vârste tot mai fragede substanțe psihoactive.
Journal of Medical Internet Research anunță o colaborare cu OMS în vederea publicării unui număr dedicat lucrărilor pe tema legăturii dintre chatboți și COVID-19.
Termeni precum „școală online” și „lockdown” își vor face curând loc în DEX pentru generaţiile viitoare, înlocuind eventual unele arhaisme pe care nu le mai caută nimeni spre a le desluși sensul.
Există în prezent o serie de dispute privind sistemul educaţional, la toate nivelurile lui. Mă voi referi la educaţia de tip european modern, adică cea oficializată în Europa, în sens larg (de la Atlantic la Pacific), în Lumea Nouă (cele două Americi), în Oceania ș.a.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe