Newsflash

Rezultate căutare « umf carol davila »


Noul an universitar la UMF „Carol Davila”

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - sept. 11, 2020

Cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” vor începe luni, 5 octombrie.

50 de ani mai târziu

de Prof. dr. Peter MANU - aug. 28, 2020

Mă hotărâsem să încerc la Medicină cu un an și ceva înainte, când citisem, pe nerăsuflate, cele trei volume ale „Familiei Thibault”, iar de meditații pentru admitere nu putea fi în niciun fel vorba.

Admiterea la UMF „Carol Davila” se susține la Romexpo

de Florentina Ionescu - iul. 20, 2020

Centrul Expozițional Romexpo va găzdui un număr record de candidaţi pentru admiterea în UMF „Carol Davila” din Bucureşti.

Webinar pentru a-i ajuta pe candidații care vor da admitere la UMF „Carol Davila”

de Florentina Ionescu - iul. 8, 2020

Concursul de admitere din luna iulie a acestui an la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București va fi precedat de un webinar.

Activitatea de voluntariat, sursă de energie pentru medici

de Florentina Ionescu - iun. 26, 2020

Dr. Mihai Ranete recunoaște că în facultate, proiectele de voluntariat l-au ajutat foarte mult în construirea relaţiei dintre medic și pacient.

UMF „Carol Davila”, printre organizatorii unui congres internațional

de Florentina Ionescu - iun. 11, 2020

Potrivit unui anunț făcut pe site-ul oficial al UMF „Carol Davila” din București, universitatea organizează în parteneriat cu o unitate de învățământ din Berlin un amplu eveniment în luna iulie 2020.

Sprijin pentru copiii cu nevoi speciale de tratament stomatologic

de Dan Dumitru MIHALACHE - iun. 4, 2020

UMF „Carol Davila” din București se implică, prin Facultatea de Medicină Dentară, în dezvoltarea unui proiect internațional dedicat copiilor cu nevoi speciale de îngrijire a sănătății oro-dentare.

Unde se va desfășura examenul de admitere la UMF „Carol Davila” București

de Florentina Ionescu - iun. 3, 2020

Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a explicat într-un interviu recent, pe platforma MedicHub, cum se va desfășura examenul de admitere în anul universitar 2020-2021.

Aproape 1.000 de viziere sunt produse zilnic la UMF „Carol Davila” București

de Florentina Ionescu - apr. 6, 2020

Peste 5.000 de viziere de protecție împotriva COVID-19 au fost donate deja unităților medicale din București, prin proiectul „Viziere Medicale Printate 3D”. Recent, capacitatea de producție a crescut la aproximativ 1.000 de astfel de echipamente, în fiecare zi.

Cursurile de la UMF Carol Davila vor fi reluate de luni, online

de Dorina Novac - mar. 10, 2020

Cursurile de la UMF Carol Davila vor fi reluate din 16 martie. Astfel, studenților li se va preda online. Măsura a fost luată pentru a se evita prelungirea anului școlar.

Prorectorii UMF „Carol Davila” București au fost validați

de Florentina Ionescu - mar. 9, 2020

Senatul UMF „Carol Davila” a validat astăzi echipa de prorectori cu care prof. dr. Viorel Jinga își va începe primul mandat în funcția de Rector al acestei instituții de învățământ medical.

Candidatură la funcția de rector al UMF „Carol Davila” din București

de Florentina Ionescu - ian. 13, 2020

Prof. dr. Cătălina Poiană, prorector la UMF „Carol Davila” din București, a anunțat zilele acestea, pe o rețea de socializare, că a decis să candideze la funcția de rector pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” pentru mandatul 2020-2024. Ea are convingerea că, alături de membrii comunității academice ai universității, va putea dezvolta și mai mult UMFCD.

Săptămână de acomodare pentru bobocii mediciniști

de Cristina GHIOCA - sept. 26, 2019

Peste 500 de tineri, proaspăt studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București, au ocazia săptămâna aceasta(23-27 septembrie), să se acomodeze cu mediul universitar în care vor activa, cu ocazia celei de-a doua ediții a „Freshers’ Week”, manifestare dedicată exclusiv bobocilor mediciniști.

UMF „Carol Davila” București urcă într-un top al celor mai prestigioase universități

de Florentina Ionescu - sept. 24, 2019

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a urcat în acest an 200 de poziții în Top 500 Shanghai pe domeniul „Medical Sciences”. Astfel, instituția este cotată între pozițiile 201 și 300, în urma unor indicatori de excelenţă care au fost folosiți în analiză.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe