Aproape jumătate din populația adultă a Europei suferă de afecțiuni dermatologice, arată un studiu recent al Academiei Europene de Dermatologie și Venerologie.
Evaluarea medicamentelor care conțin finasteridă și dutasteridă (pentru alopecie și hiperplazie benignă de prostată) a fost inițiată la solicitarea autorității competente din Franța (Agence nationale de sécurité du médicament).
Oamenii de știință au descoperit o proteină care ajută la creșterea firelor de păr lungi și puternice din alunițele de pe piele, iar substanța organică ar putea fi folosită pentru tratarea alopeciei.
Comparativ cu anii trecuţi, pacienţii români sunt mai atenţi la evoluţia aluniţelor lor sau la apariţia leziunilor noi pe piele, ne spune dr. Dana Chielcea.
Consumul băuturilor răcoritoare pe bază de zahăr este asociat cu procesul de cădere a părului la bărbați, arată un studiu recent.
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite ale Americii a aprobat recent un medicament pentru creșterea părului care tratează atât alopecia, cât și COVID-19.
Căderea părului actriței Jada Pinkett Smith, soția lui Will Smith, a fost în centrul unei glume făcute în cadrul festivității de decernare a premiilor Oscar, duminică seară.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe