În curând, medicamentele avortive vor fi considerate substanțe controlate în statul Louisiana, iar doctorii americani sunt acum îngrijorați.
De la 1 octombrie, statul Louisiana a devenit primul stat din SUA care va include la categoria „substanțe controlate periculoase” două medicamente utilizate la scară largă pentru provocarea avortului, scrie Associated Press.
Cei care se opun acestei decizii spun că această clasificare ar avea un impact catastrofic în acest stat american care are aproape interzicerea totală a avortului, stat care are una dintre cele mai mari rate ale mortalității materne din întreaga Americă.
Medicii americani se tem că decizia de a considera cele două medicamente „substanțe controlate periculoase” va cauza întârzieri în ceea ce privește accesul la aceste medicamente: mifepristonă și misoprostol. Acestea, administrate împreună, pot fi folosite pentru a provoca avortul, pe când misoprostolul induce travaliul și tratează sângerările severe după naștere.
Cei care au propus această decizie spun că noua lege ar putea să ajute la prevenirea avortului impus cu forța, amintind de cazul unei femei gravide din Texas căreia soțul ei i-a dat șapte pastile de misoprostol, fără ca femeia să știe. Totuși, bebelușul ei a supraviețuit.
Mifepristona și misoprostolul pot fi obținute prin intermediul prescripției medicale în statul Louisiana, dar acest stat a decis să încadreze medicamentele în altă clasă („Schedule IV drugs”), incluzându-le în aceeași categorie ca tramadolul și alte substanțe care pot da dependență. Experții spun că este posibil și este o metodă sigură ca femeile să folosească misoprostol ca atare pentru a pune capăt unei sarcini, dar acesta este mai puțin eficient decât dacă ar fi folosit în combinație cu mifepristona.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe