Newsflash
Știri

START la vaccinare în centre mobile

de Cristina GHIOCA - apr. 23 2021
START la vaccinare în centre mobile

Autorităţile române au demarat, săptămâna aceasta, vaccinarea în centre mobile în mai multe judeţe din ţară. De asemenea, au fost luate măsuri care să faciliteze programarea pentru vaccinare anti-COVID mai ales în zonele rurale.

vaccinare in centre mobile MApNPrimele centre mobile de vaccinare au fost inaugurate miercuri. În primă instanţă au fost identificate 14 judeţe în care va demara, pentru moment, această etapă de vaccinare, a anunţat dr. Valeriu Gheorghiţă, președintele CNCAV, într-o conferinţă de presă: „Avem șapte judeţe în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte, acolo unde există spaţii adecvate, vom aloca doar echipe mobile, împreună cu tot ce au nevoie, pentru a efectua vaccinarea în spaţiile deja amenajate”. Judeţele în care au fost dislocate centrele mobile sunt: Arad, Bacău, Constanţa, Ilfov, Maramureș, Mehedinţi, Sibiu. În toate acestea vor fi distribuite, pentru început, vaccinurile companiei Moderna.

Accesibilitate mai mare pentru cei vulnerabili

Dincolo de demararea vaccinării prin centrele mobile, președintele CNCAV a anunţat și alte măsuri pentru extinderea imunizării împotriva COVID-19. Astfel, pornind de la ideea că utilizarea platformei pentru programare poate fi dificilă în mediul rural și nu numai, au fost instituite noi modalităţi de programare – direct la centrul de vaccinare, fie prin telefon, fie fizic, la faţa locului. De asemenea, au fost stabilite o serie de criterii de organizare a vaccinării prin intermediul operatorilor economici, operatori privaţi.
Un alt aspect pe care autorităţile îl au în vedere în perioada următoare este demararea vaccinării în spitalele non-COVID în care sunt internaţi pacienţi cu boli cronice, urmărindu-se astfel creșterea accesibilităţii la vaccinare pentru categoriile vulnerabile.

Demersuri locale, extinse la nivel naţional

De asemenea, la nivel local au fost iniţiate o serie de demersuri care se doresc a fi replicate la nivel naţional, precum maratonul de vaccinare pentru trei zile organizat în Timișoara, în cadrul căruia se pot programa în vederea vaccinării un număr foarte mare de persoane, cu sprijinul corpului medical, prin acţiuni de voluntariat. „Acest tip de demersuri ne dorim să fie replicate în mod deosebit în marile centre universitare, unde există universităţi de medicină și farmacie, tocmai pentru a avea la dispoziţie resursa umană necesară, și aici vorbim despre studenţi la medicină, medici rezidenţi”, a punctat dr. Valeriu Gheorghiţă. Totodată, în perioada următoare ar urma să devină funcţionale și centrele de vaccinare de tip drive-thru.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe