Nu cu mult timp în urmă, scriam despre alegerea prof. dr. Ioan
Ștefan Florian în conducerea World Academy of Neurological Surgery și despre
alegerea sa ca președinte al Euroacademiei Multidisciplinaria
Neurotraumatologica, funcție pe care o ocupă și în prezent. Trebuie amintite și
calitatea sa de membru al American Association of Neurological Surgeons, precum
și al European Association of Neuro-oncology, respectiv European Academy of
Science and Arts.
Activitatea sa de peste 30 de ani îl impune din nou atenției pe
profesorul Florian. Recent, în cadrul Congresului Federației mondiale de
neurochirurgie (desfășurat la Istanbul, în perioada 20–25 august, 2017), prof.
dr. Ioan Ștefan Florian a
fost ales vicepreședinte – at large – al Federației mondiale de
neurochirurgie, alegere ce confirmă valoarea distinsului profesor clujean, a
neurochirurgiei românești în general, și a școlii clujene de neurochirurgie în
particular.
Federația mondială de neurochirurgie a luat ființă în anul 1955.
La numai doi ani de la înființare, a avut loc și primul congres al său, la
Bruxelles, în anul 1957. În prezent, organizarea este de tip piramidal,
existând un președinte, un prim-vicepreședinte, cinci vicepreședinți
continentali și doi vicepreședinți at large fără limite geografice.
Federația mondială de neurochirurgie este o organizație globală,
care cuprinde 160 de țări membre de pe toate cele cinci continente. Sunt
reprezentate, astfel, toate societățile naționale și regionale de
neurochirurgie. Federația are drept obiectiv principal dezvoltarea
neurochirurgiei și asigurarea unei asistențe neurochirurgicale echilibrate pe
plan mondial – deziderate la care se ajunge prin educație și prin formarea de
neurochirurgi în centre de referință. Există țări care sunt slab reprezentate
ca număr de specialiști neurochirurgi, în special țările Africii.
„Federația asigură, prin conferințe, simpozioane, cursuri, mese
rotunde și congrese, educarea permanentă a neurochirurgilor din diverse regiuni
ale lumii. Manifestările științifice asigură cumularea tuturor noutăților din
domeniul neurochirurgiei, dar și diseminarea lor, acestea ajungând la tinerii
neurochirurgi, cărora li se oferă posibilitatea să-și facă cunoscute
rezultatele și cercetările. Schimbul profesional este extraordinar, ca să nu
mai amintesc de prieteniile care se leagă, depășind aria profesională. Orice
prezență științifică îți arată nivelul la care ești și devine un ghid pentru
ceea ce ai de făcut în viitor. O carte citită rămâne, până la urmă, o carte
citită, dar o explicație live, venită din partea unui specialist în sala de
curs sau în cea de operație are altă semnificație, altă încărcătură și deschide
alte ferestre de cunoaștere și aprofundare a specialității”, a spus profesorul
Florian la congresul Federației mondiale de neurochirurgie.
Un alt subiect abordat
în discursul său a fost termenul „President at large”. Profesorul
Florian ne-a povestit că „sunt cinci
vicepreședinți, pentru cele cinci continente și doi vicepreședinți at large,
care nu au limită geografică. Aceste două posturi au fost create cu peste 20 de
ani în urmă, pentru a încuraja neurochirurgii est-europeni și pe cei din țările
arabe. Am fost ales vicepreședinte at large, rolul meu fiind de a
coordona educația profesională într-o anumită parte a lumii, cu siguranță spre
partea estică a Europei, Kazahstan, Rusia, Ucraina, să vedem care este nivelul
neurochirurgiei acolo, ce trebuie făcut mai departe”. Discuția în sine a atins
și problema fundației Federației mondiale de neurochirurgie, „care strânge
fonduri pentru sprijinirea actului medical neurochirurgical în centre mai puțin
dezvoltate. Avem în vedere dotările cu microscoape operatorii, truse de cap,
truse de coloană, aspiratoare ultrasonice, aparatură de specialitate, adevărată
mană cerească pentru centrele slab dezvoltate”.
Ultimul punct al discursului profesorului Florian l-a constituit
apropiatele evenimente științifice de la Cluj-Napoca, centralizate într-unul
singur, desfășurat în zilele 13–16 septembrie, la Grand Hotel Italia: al 3-lea
congres al Societății sud-est europene de neurochirurgie, al 43-lea congres
național al Societății Române de Neurochirurgie și al 22-lea curs francez de
neurochirurgie, manifestări științifice onorate cu peste 400 de specialiști din
țară și de peste hotare, dar și de cei peste 50 de speakeri din afara Societății sud-est
europene de neurochirurgie – nume prestigioase din Anglia, Japonia, Franța și
Italia.
În final, trebuie să subliniem și faptul că primul neurochirurg
român ales în boardul Federației mondiale de neurochirurgie a fost prof. dr.
Alexandru Ciurea (cu trei legislaturi, între anii 2007 și 2013), demonstrând
astfel că neurochirurgia românească interesează în mediile medicale de profil.
Continuitatea naturală a fost alegerea prof. dr. Ioan Ștefan Florian ca
vicepreședinte al federației.