Recent propusa subspecialitate de medicină cardiometabolică ar putea aborda specific această patologie intricată.
Domeniul cardiometabolic ar putea include noţiuni de endocrinologie, diabetologie, cardiologie și îngrijiri primare, facilitând accesul pacientului la tratamentul specific și promovând abordarea integrată a patologiei metabolice, potrivit Medscape. În prezent, pentru o examinare clinică completă, pacienţii trebuie să își facă mai întâi o programare la medicul de familie, ulterior fiind redirecţionaţi către diverși specialiști, proces îndelungat, epuizant și costisitor.
Luând în considerare beneficiile suplimentare ale medicaţiei antidiabetice asupra factorilor de risc cardiovasculari, abordarea patologiei metabolice reprezintă o nouă provocare pentru medici, aceasta nefiind atribuită strict unei singure specialităţi. „Deși mecanismele pentru anumite beneficii cardiovasculare rămân neclare, acestea se extind dincolo de controlul glicemic și de aceea ar trebui să fie mai degrabă considerate medicamente «cardiometabolice», nu doar simple antidiabetice”, menţionează dr. Robert H. Eckel, endocrinolog la Universitatea din Denver, și dr. Michael J. Blaha, specialist în cardiologie preventivă la Universitatea Johns Hopkins, într-un comentariu recent publicat în American Journal of Medicine (AJM). Cei doi specialiști sugerează înfiinţarea acestei subspecialităţi.

Curriculă adaptată

Un potenţial curriculum de pregătire pentru subspecialitatea de medicină cardiometabolică ar putea include un stagiu de medicină internă pentru primii doi-trei ani și ulterior trei ani de endocrinologie și cardiologie, conform propunerii celor doi medici. Stagiul de endocrinologie ar trebui să se concentreze pe studiul obezităţii, sindromului metabolic, diabetului zaharat, dislipidemiei și pe promovarea unui stil de viaţă sănătos.

Anumite patologii incluse în curriculumul clasic, precum afecţiuni ale tiroidei, ale axului hipotalamo-pituitar-adrenal, boli ale sistemului reproducător sau afecţiuni metabolice osoase, ar putea fi excluse din pregătirea pentru noua subspecialitate de medicină cardiometabolică. Stagiul de cardiologie s-ar putea axa pe profilaxia primară și secundară a bolilor cardiovasculare, în special ateroscleroza. Acesta ar putea cuprinde consulturi în ambulatoriu, inclusiv electrocardiograma, ecocardiografia, testele de stres, reabilitarea cardiacă, excluzând însă îngrijirile de urgenţă, cardiologia intervenţională, electrofiziologia, tratamentul insuficienţei cardiace avansate și transplantul cardiac. Potrivit medicilor Eckel și Blaha, o componentă semnificativă a pregătirii pentru subspecialitatea de medicină cardiometabolică ar putea include intervenţiile asupra stilului de viaţă, respectiv modificarea dietei, promovarea exerciţiilor fizice, renunţarea la fumat, evitarea consumului de alcool sau de alte substanţe.

Fezabilitatea propunerii

În prezent există 20 de subspecialităţi de medicină internă recunoscute oficial de ABIM (American Board of Internal Medicine). În 2015 a fost aprobată cea mai recentă subspecialitate, respectiv cea de boli cardiace congenitale. Pentru ca o subspecialitate să fie recunoscută, aceasta trebuie să respecte criteriile incluse în Final Report of the Committee on Recognizing New and Emerging Disciplines in Internal Medicine.
Potrivit documentului realizat de ABIM, pentru a fi aprobată oficial ca subspecialitate, tema propusă ar trebui să întrunească anumite condiţii, precum: să aducă cunoștinţe unice, care nu pot fi integrate complet în disciplina principală; să poată fi aplicată în practica clinică într-o formă distinctă de cea a disciplinei principale; să contribuie cu noi informaţii și cercetări avansate în domeniu; să există o nevoie socială importantă, iar practica acestei subspecialităţi să demonstreze că aduce beneficii pacienţilor; să necesite supraveghere și observare directă în cadrul unei pregătiri speciale, pentru a obţine competenţa necesară practicii; să existe o perioadă de pregătire de minimum 12 luni pentru a demonstra competenţa necesară în obţinerea certificării; să implice tehnologie complexă sau oportunităţi de îngrijiri specifice oferite în cadrul pregătirii; beneficiile acesteia să depășească potenţialul impact negativ asupra practicii de medicină internă generală, a unei alte subspecialităţi sau asupra educaţiei de bază în cadrul dobândirii competenţei de medicină internă.
„Cine ar alege o astfel de specialitate? Pentru început, noi, cei doi autori ai acestui comentariu, am fi ales o astfel de specialitate. Credem că mulţi rezidenţi de medicină internă sunt interesaţi de obezitate și diabet, dar nu sunt atrași de afecţiuni ale tiroidei, de sănătatea sistemului osos sau de neoplazii endocrine. De asemenea, mulţi rezidenţi sunt interesaţi de boala cardiovasculară aterosclerotică, dar nu doresc să își petreacă timpul predominant în spital, îngrijind pacienţi în stare critică cu insuficienţă cardiacă avansată sau efectuând proceduri de electrofiziologie”, explică Eckel și Blaha.