Ordonanța de urgență nr.
20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a devenit subiect
de dispută între Ministerul Sănătății (MS), la comun cu Ministerul Muncii (MM) și
sindicatele din sănătate, în ceea ce privește plata orelor de gardă suplimentare.
Potrivit acesteia, „gărzile
efectuate de personalul sanitar cu pregătire superioară, în afara normei legale
de muncă și a programului normal de lucru de la funcția de bază, se desfășoară în
baza unui contract de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia
de gardă“.
Practic, de la 1 august,
gărzile suplimentare nu mai sunt obligatorii, ci se efectuează (ar trebui) pe baza
unui contract de muncă cu timp parțial semnat cu spitalul. Este o măsură care, potrivit
MS, „vine să îndrepte un abuz proferat la adresa medicilor care s-a petrecut timp
de decenii“. Astfel, comunică MS, va exista baza legală care conferă medicilor drepturile
prevăzute de Codul Muncii, de la 1 august, gărzile suplimentare fiind recunoscute
ca timp de muncă prestată și „vor fi luate în considerare atât la vechimea în muncă,
cât și la vechimea în specialitate“.
„Este o aberație să semnezi
cu același angajator, pentru aceleași servicii prestate, un contract de muncă cu
timp parțial, în condițiile în care ai deja unul semnat cu el, când ai putea să
semnezi un act adițional la contractul deja existent”, spune dr. Dan Perețianu,
președinte al sindicatului „Esculap“. Pe de altă parte, Iolanda Stăniloiu, purtător
de cuvânt la MM, arată că medicii „pot să aibă oricât de multe contracte de muncă
cu un angajator, cu condiția să se respecte timpul de odihnă de 12 ore“.
Punctul pozitiv care rezultă
de aici este că „gărzile suplimentare se vor lua în calcul la pensie și în specialitate“,
consideră dr. Florin Chirculescu, vicepreședintele Federației Solidaritatea Sanitară.
Problema, spune el, este că nu s-a ajuns la nicio înțelegere privind plata acestora
prin raportare la salariul actual. Potrivit
ordonanței, plata se va face prin raportare la salariul din 2009, la care se adaugă
ajustările din 2015 și un spor între 25 și 75% pentru o gardă în timpul săptămânii,
respectiv între 50 și 100% în weekend. Modul de determinare a procentului acordat
va fi reglementat prin ordin al ministrului sănătății.
Dr. Gheorghe Borcean, președintele
CMR, organizație care „nu are atribuții sindicale de revendicare materială, dar
această problemă ne interesează pe toți cei 10–12 mii de medici din țară care facem
gărzi“, spune că „este anormal ca o parte din gărzi să le facem cu tariful din ordonanța
aceasta din 2016 și pe celelalte (…) pe o grilă salarială din 2009“. El adaugă că
atâta timp cât ordonanța nu precizează nimic despre contract, contractul fiind un
act de voință a doi parteneri, semnarea lui se face „în condițiile pe care partenerii
și le stabilesc“.
Din punct de vedere juridic,
surse din MS ne-au explicat că ordonanța, în forma actuală nu permite calcularea
unui tarif orar la salariul de bază din prezent, „pentru că mă obligă să mențin
în plată ceea ce am avut în luna decembrie a anului anterior”. De exemplu, un medic
primar care are astăzi un salariu brut de 5.105 lei, în 2015 avea puțin peste 2.700
de lei (adică, 2.199 lei +25%). Asta înseamnă că tariful orar pentru garda suplimentară
este aproape jumătate cât ar veni raportat la salariul actual.
Pentru a reglementa modul
de efectuare a gărzilor, ministerul a transmis sindicatelor o propunere de modificare
a Ord. m.s. nr. 870/2004, privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor
în unitățile publice din sectorul sanitar, în condițiile noii ordonanțe. Laurențiu
Colintineanu spune că propunerea înaintată conține și modificările propuse de sindicate,
iar după ce ministerul va primi comentariile pe marginea ei de la sindicate, se
va redacta varianta finală și va fi postată pe site-ul ministerului, la „Transparență
legislativă”, cel mai târziu la jumătatea acestei luni.
Până atunci însă, medicii
sunt hotărâți să nu semneze contractele, ceea ce va pune presiune pe manageri să
găsească soluții de continuitate în asigurarea gărzilor. La Spitalul Județean de
Urgență Târgoviște, de exemplu, nici un medic nu a vrut să semneze contractul pentru
gărzi suplimentare, spune dr. Claudiu Dumitrescu, managerul spitalului. Aici s-a
convenit să se meargă pe sistemul vechi, „deci fără contract separat pentru gărzi,
le plătim în continuare la fel și trimitem o notă de protest ministerului în care
semnalăm neregulile și așteptăm precizările necesare, pentru că în momentul acesta
este impus contractul fără precizările necesare – ne trebuia un model cadru, unitar“.