Există câţiva factori care condiţionează, în
general, succesul unei dezbateri: subiectul trebuie să fie de actualitate –
eventual controversat – şi să intereseze segmente largi din societate; invitaţii
– decidenţi sau analişti – să cunoască în amănunt tema de discuţie, pentru a
semnala probleme, propune soluţii, ridica obiecţii şi combate contraargumente;
iar moderatorul trebuie să fie bine informat, să propună subiectele potrivite şi
să conducă discuţia astfel încât să nu lâncezească, dar nici să nu se încingă.
Săptămâna trecută, într-un hotel luxos din centrul Capitalei, câteva zeci de
oameni îmbrăcaţi la patru ace se strângeau la o conferinţă care părea să ofere
toate ingredientele reuşitei: subiectul era fierbinte („Reforma în sănătate,
între responsabilitatea cheltuirii fondurilor şi nevoia de schimbare“),
vorbitorii de marcă (printre ei, dnii prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele
Colegiului Medicilor din România, dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în MS, şi
prof. dr. Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate
Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar), iar moderatorul –
Sorin Pâslaru, redactor şef al Ziarului Financiar, unul din organizatorii
evenimentului – demn de încredere.
Însă nici nu se aşezaseră bine participanţii
în scaune, că primele impresii s-au şi destrămat. De pe scena aranjată ca
pentru un Davos al sănătăţii, tocmai amfitrionul dimineţii ne introducea în
subiect cu câteva date eronate (cum că, între 2005 şi 2010, numărul medicilor
din România ar fi crescut cu 5.000), interpretări îndoielnice (starea de sănătate
a populaţiei s-ar fi îmbunătăţit, în aceeaşi perioadă, dovadă fiind scăderea
numărului de cazuri de boli diareice acute, hepatite şi tuberculoză) şi
aprecieri copilăreşti („la spitalul Foişor, de pildă, sunt lucruri bune,
lucruri noi, paturi cum vedeam în Occident, pe care le acţionezi printr-un
buton“, deci „lucrurile se mişcă“). Nu avea, de altfel, să mai treacă mult până
când secretarul de stat îi reproşa acestuia pregătirea superficială pentru
ocazie, în chicotele şi chiar aplauzele asistenţei, care, în sine, se lămurise
deja. Din momentul în care unul din motoarele esenţiale ale dezbaterii s-a
dovedit defect, evenimentul s-a redus la transmiterea nestânjenită de mesaje,
unele cunoscute, altele previzibile. Dl dr. Vasile Cepoi a reafirmat
deschiderea Ministerului Sănătăţii spre dialog, precizând că, momentan, se desfăşoară
consultări pe tema reorganizării sistemului de asigurări de sănătate, a
sistemului spitalicesc şi pe cea a calităţii serviciilor medicale; după ce a
demonstrat că funcţionarea sistemului nu este oglindită de indici de
morbiditate şi mortalitate, ci, spre exemplu, de cel de mortalitate evitabilă
sau de indexul consumatorului de sănătate, la care România se situează pe
ultimul, respectiv, penultimul loc în UE, dl prof. dr. Vlădescu a dat noi lămuriri
legate de proiectul abandonat al legii sănătăţii, la realizarea căruia
contribuise; dl prof. dr. Astărăstoae a reafirmat că, în ultimii patru ani, numărul
medicilor a scăzut, explicându-şi rezervele la adresa proiectului de lege
retras; iar dl Pascal Prigent, directorul general al unei mari companii
farmaceutice, reamintea că 40% din creşterea speranţei de viaţă din ultimele
decenii se datorează accesului la medicamente inovatoare, dând glas şi nemulţumirii
legate de taxa clawback…
Aşa s-ar scrie povestea unui eveniment ambiţios,
la finalul căruia unii jurnalişti ridicau din umeri: „Şi eu ce relatez de
aici?!“… Dintre temele generos anunţate pe ordinea de zi – care sunt problemele
sistemului sanitar şi ce soluţii există, cum funcţionează sistemele de sănătate
în alte ţări, cum poate contribui alternativa privată a serviciilor medicale şi
asiguratorilor de sănătate, cum pot fi stimulate investiţiile în sănătate, care
sunt avantajele şi dezavantajele ca firmele private să administreze toţi banii
din sănătate – nu toate au fost abordate şi niciuna aprofundată, cu atât mai puţin
lămurită, aşa că speakerii şi participanţii deopotrivă au plecat cu aceleaşi
opinii şi nelămuriri cu care veniseră. Cât despre pacienţi, întotdeauna plasaţi
declarativ în centrul oricărei reforme, aceştia nici n-au fost reprezentaţi la
discuţii, ci doar la lunch-ul de final.
Pentru
organizatori – o companie de asigurări şi ziarul amintit – conferinţa a fost
probabil un succes: a oferit expunere şi ocazia de a socializa cu actori de la
vârful sistemului autohton de sănătate; însă pentru profesioniştii care-l
compun şi pacienţii pe care aceştia-i tratează, dezbaterea care n-a existat
arată că, din eşecul legii retrase înainte de a fi dezbătută, încă nu se
trag învăţămintele potrivite.