Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Bojdeuca din Ţicău şi lumea de altădată

Viața Medicală
Dumitru ŞERBAN vineri, 21 septembrie 2012

O bojdeucă devenită simbol, un muzeu care ar avea cu ce să se mândrească, dar e prea puţin valorificat, casa memorială a unui pictor. Trei destinaţii: Iaşi, Bucureşti, Bacău, trei idei pentru timpul liber, pe care ni le dau dnii Dumitru Şerban, dr. Mihail Călin, conf. dr. Vitalie Teodoru.

 

În Iaşi, la doar cinci minute de mers pe jos din faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, se află Bojdeuca lui Ion Creangă. Cândva, aceasta era în Valea Plângerii, strada Ţicăul de Sus, la numărul 4: o ulicioară dosnică, „plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dânsa“. Astăzi, strada se numeşte Simion Bărnuţiu, iar Bojdeuca a devenit primul muzeu memorial literar din România; a fost inaugurat la 15 aprilie 1918 şi este una din cele douăsprezece filiale ale Muzeului Literaturii Române din Iaşi. În acest context, i-am solicitat poetului Daniel Corbu, directorul MLR, să ne însoţească la o plimbare prin timpurile de altădată, în lumea marelui povestitor.

 

   Suntem în camera de lucru din incinta frumoasei bojdeuci din Ţicău. Oferiţi-ne câteva detalii concrete.
   – Frumoasă casă, „bojdeucă de căsuţă“ spunea Ion Creangă, iar în clipa de faţă cred că e mai mult sentimentală, pentru că nu greşea Nicolae Iorga când spunea că „tot ce-i vechi e sentimental“. Aici este o mireasmă de secol XIX, ştiut fiind că această căsuţă din mahalaua Ţicăului – o mahala apropiată, cea mai apropiată de centrul Iaşiului atunci, nepopulată ca acum – construită în 1842, pe un teren care aparţinea Bisericii „Buna Vestire“, a găzduit, la început, enoriaşi ai bisericii. Apoi, ca gazde, s-a aşezat o familie, Vartic, o mamă cu două fete, iar din 1872, Creangă, răspopit cum se ştie, dat afară din rândul preoţimii, căutând o gazdă, s-a aşezat într-una dintre aceste două cămăruţe ale casei, chiar în această cameră de lucru – cum îi spunem noi acum – care este mai mare. În bucătărie stăteau mama şi două fete, familia Vartic cum vă spuneam. Mama, fiind bolnavă, s-a retras la ţară cu fiica mai mare, iar aici a rămas doar Tinca Vartic, cea care i-a fost până la sfârşitul vieţii îngrijitoare, o bună companioană, celebră prin bucatele pe care le făcea, care îi plăceau lui Creangă – se ştie că era un gurmand – dar şi prietenilor lui, invitaţi aici. Important pentru această căsuţă este faptul că, în vara lui 1876, din iulie până în noiembrie, Mihai Eminescu a acceptat să fie chiriaş al lui Creangă şi a locuit în această căsuţă.
   Spuneţi-ne mai multe despre trecerea lui Mihai Eminescu pe aici, despre Junimea…
   – Avem mai multe amintiri ale junimiştilor. Ştim că, în zilele frumoase de vară, dormea pe una dintre cele două laiţe de pe cerdacul din spate sau, atunci când era timpul mai prăpăstios, aici, în această cămăruţă, în camera de lucru unde ne aflăm acum. Iată că modesta căsuţă din mahalaua Ţicăului este sfinţită şi de spiritul tutelar al românilor, de poetul Mihai Eminescu, de la care Creangă a păstrat în timp şi există şi acum o lampă cu gaz, mai boierească, cu opt focuri, primită de la primarul Iaşiului de atunci (Vasile Pogor, n.n.), când Eminescu a venit de la Viena, chemat de Titu Maiorescu şi de Pogor, de junimişti, care investiseră în el. Atunci valorile erau chemate la Iaşi pentru că era capitala culturii româneşti. Prima gazdă din 1874, timp de trei luni, a fost o cameră din casa veche „Vasile Pogor“, şi atunci i s-a oferit această lampă, o lampă de citit, masa şi patul de dormit. Aşa a „descălecat“ Eminescu la Iaşi, iar apoi a schimbat mai multe locuinţe, până la cea din spatele Mitropoliei, când era inspector şcolar. Fiind dat afară din această funcţie – fusese revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui – ca urmare a căderii guvernului Maiorescu, dar şi a lui Maiorescu din funcţia de ministru al culturii şi cultelor de atunci, a rămas doar cu slujba de la „Curierul de Iaşi“, foaia „vitelor de pripas“, cu o treime din salariul de revizor. Astfel, a fost obligat să accepte invitaţia prietenului Creangă şi să locuiască aici aproape şase luni, nu cu mult înainte de plecarea la Bucureşti, unde va lucra la ziarul „Timpul“.
   Constatăm că aceste două camere, ca şi cerdacul din spate, mustesc de tradiţie românească.
   – Într-adevăr, aşa este. Vreau să vă spun că Eminescu a fost atras de Creangă, iar junimiştii, multe feţe subţiri – cum era, de exemplu, P. P. Carp – au fost pur şi simplu consternaţi de această prietenie cu Creangă, care se arăta un om mai puţin educat, mai necioplit, considerat de ei „povestitor poporal“. Nu au ştiut ei că acesta va deveni unul dintre marii clasici ai literaturii române. Această prietenie a fost o mare curiozitate pentru junimişti, însă Eminescu respingea tot ce era sofisticat, acei indivizi civilizaţi prin cafenelele din Europa, de la Paris sau Viena, şi s-a apropiat de un om frust, sincer în tot ceea ce făcea şi care trăgea după el un adevărat epos popular, care, după aceea, prin stilul său inimitabil, a fost aşezat în pagini.
   Observăm obiecte care au aparţinut lui Ion Creangă. Practic, aici a scris în mare parte opera sa.
   – Este emoţionant că această masă de brad şi lampa de opt focuri, precum şi condeiul şi călimara s-au păstrat de atunci. Aceasta este măsuţa pe care Ion Creangă şi-a scris toată opera, poveştile, povestirile, „Amintirile din copilărie“. Tot aici, în 1877, după plecarea lui Eminescu la Bucureşti, scrie opera care l-a solicitat cel mai mult, este vorba despre cel mai debordant basm românesc, „Povestea lui Harap-Alb“, şi atunci, în vara lui 1877, a avut prima criză de epilepsie, o boală pe care o moştenea de la mamă, care a şi murit în timpul unei crize de epilepsie, destul de tânără, la Humuleşti. Acest loc este unul mitic, locul amintirilor, aici au fost scrise „Amintirile…“, aici a fost vizitat de Vasile Conta şi de alţi câţiva junimişti, interesaţi de poveste în special, pentru că Ion Creangă era inimitabil când povestea şi avea un palmares de glume inegalabil pentru timpurile acelea.
   Cum este percepută astăzi Bojdeuca de cei care-i trec pragul?
   – Vreau întâi să accentuez faptul că ea reprezintă un simbol, nu numai al literaturii, ci al culturii noastre. Este primul muzeu literar din ţară. În anul 1918, după anumite remedieri, la 15 aprilie, un colectiv care a reparat bojdeuca, prin contribuţie publică, a reuşit să pună în circuitul public această căsuţă, ca muzeu. Ea a fost sub egida Universităţii la început. A. C. Cuza era profesor universitar, prietenul lui Ion Creangă cu care mergea la băi la Slănic-Moldova, în mai multe veri, şi sunt consemnări în acest sens, şi era un muzeograf cu salariu forfetar de la Universitate. Apoi a trecut sub egida primăriei şi, tot aşa, până după război, în zilele noastre, când a devenit muzeu de sine stătător, au fost angajaţi muzeografi, literaţi, supraveghetori şi custode. Bucuria cea mare este că s-au păstrat anumite lucruri atinse de mâna marelui scriitor: masa, lampa, condeiul, călimara, o icoană a Sf. Nicolae, dăruită de bunicul David Creangă de la Humuleşti, un lăicer din culori vegetale, pe care colegii noştri muzeografi îl păstrează, este dublat pe dedesubt ca să fie ferit de umezeală, o lădiţă de călătorie, în care îşi punea câteva lucruri şi când i se făcea dor de Humuleşti, pleca într-acolo. De la prispa casei de aici şi până la prispa casei din Humuleşti, devenită tot muzeu, sunt 105 km. De asemenea, se păstrează medalionul Junimii, cu ştampila Societăţii Junimea pe spate, pe care o avea orice junimist în casa lui, fotografii, o hartă geografică pentru clasa a II-a, a judeţului Iaşi, pe care a făcut-o el însuşi, precum şi alte lucruri care i-au aparţinut. Din aceste motive, este un muzeu bogat şi unul dintre cele mai vizitate muzee din ţară – din Iaşi cu siguranţă, deşi oraşul are 20 de muzee literare, iar noi explicăm acest lucru prin faptul că, într-adevăr, copilăria rămâne o emoţie, maturii vor să devină copii, aşa cum spunea Brâncuşi – „Când nu mai ai suflet de copil, ai murit de tot“. Aici, totul se duce în memorie, în amintire. Creangă are o operă care produce acest miraj al copilăriei, „copilăria copilului universal“, cum spunea Călinescu, şi foarte multă lume din România, din Basarabia, de peste tot unde există românism, vine să vadă căsuţa unde Ion Creangă, timp de 17 ani şi jumătate, a locuit şi a scris întreaga operă.
   Să conchidem prin a adresa o invitaţie celor doritori de a trece pragul Bojdeucii.
   – Felicit iniţiativa dv. de a pune în pagină crâmpeie de cultură. Aşadar, fac o invitaţie din toată inima, pentru că aici, în modesta mahala a Ţicăului, găsesc această oază de spirit numită Ion Creangă. Pecetea, spiritul lui sunt peste tot, o curte plină de flori şi copaci, aşa cum era pe vremea lui Creangă, un izvor care nu mai conteneşte să curgă există şi acum, deci oamenii se pot răcori, pot admira, de pe prispa din spate, de pe cerdacul literaturii române, care a primit mulţi vizitatori în timp ce trăia Creangă, Dealul Şorogarilor, pe atunci plin de stâne, cântece de bucium seara (Eminescu datează poezia „Sara pe deal“ în perioada cât a stat aici, în Bojdeucă, noi credem că a fost inspirat nu doar de buciumele de pe dealurile Ipoteştilor, ale Botoşanilor, ci şi de buciumele de pe acest deal, al Şorogarilor). De aceea, din toată sufletul, invităm iubitorii de frumos la o reculegere, la o meditaţie asupra copilăriei şi nu numai, asupra limbii române, la o aducere aminte, aici în Ţicău, la căsuţa marelui humuleştean.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC