La două luni de la un demers similar, companiile membre ale Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au cerut guvernului, la 16 mai a.c, suspendarea imediată a OUG 77 şi 110/2011, referitoare la taxa clawback, şi începerea consultărilor pentru identificarea unor soluţii viabile. Potrivit dlui dr. Dragoş Damian, preşedintele APMGR, cuantumul taxei aferente primului trimestru al anului în curs, scadentă la 25 mai, este la un nivel aproape dublu faţă de valoarea celei pentru ultimul trimestru al anului trecut, în condiţiile în care piaţa medicamentelor generice nu s-a dublat în această perioadă. Producătorii de medicamente generice apreciază că, în forma sa actuală, taxa clawback este injustă şi nesustenabilă. Astfel, ea este aplicată producătorilor, deşi are ca bază de impozitare preţul de raft, care include adaosul distribuitorului, adaosul aplicat de farmacii şi TVA; este calculată în mod netransparent, existând inadvertenţe semnificative, de până la 30%, între înştiinţările transmise de CNAS şi calculele companiilor; creează acestora probleme serioase de lichidităţi, dată fiind neconcordanţa între termenele de plată a taxei şi termenul de încasare a sumelor decontate de CNAS; se aplică tuturor deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, indiferent de specificul acestora – inovatoare sau generice –, constituind aşadar o povară fiscală suplimentară pentru producătorii locali de medicamente generice, care sunt obligaţi să plătească pentru creşterea mult mai mare ca valoare a vânzărilor de medicamente inovatoare. APMGR a avertizat că taxa ar putea duce la restrângerea producţiei de medicamente compensate, în principal cele pentru afecţiuni cardiovasculare, reumatice, ale aparatului respirator şi a antibioticelor la preţuri accesibile, afectând astfel cele mai vulnerabile categorii sociale. Totodată, mai mulţi producători au atacat în instanţă validitatea datelor din declaraţiilor de impunere ale CNAS, solicitând o auditare independentă a sistemului de colectare şi procesare a lor de către instituţie. Deşi contestaţii similare au fost depuse şi pentru taxa aferentă ultimului trimestru din 2011, sumele au fost deja plătite, o eventuală regularizare urmând a se realiza doar după primirea unei decizii. Printre anomaliile reclamate de membrii APMGR se numără plata taxei pentru unele medicamente care nu au fost niciodată comercializate în România, care nu mai există pe piaţă de trei-patru ani sau care erau expirate la data presupusei vânzări. APMGR reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Actavis, AC Helcor, B. Braun, Biofarm, Dr. Reddy’s, Egis, Gedeon Richter, Krka, Labormed, Medochemie, Sandoz, Sanofi-Aventis, Sintofarm, Terapia-Ranbaxy, Teva, Zentiva. Acestea au o contribuţie anuală de 1,5% din PIB, asigurând 8.000 de locuri de muncă directe şi alte 15.000 indirecte.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe