Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Aproape 10.000 de donatori de plasmă convalescentă în România

Viața Medicală
Florentina Ionescu marţi, 26 ianuarie 2021, ora 18:05

De la debutul colectării de plasmă convalescentă în țara noastră există aproape 10.000 de donatori de plasmă convalescentă și 1.250 de pacienți salvați cu ajutorul acestei terapii.

Conform raportului publicat de portalul covidplasma.ro cu sprijinul Besmax Pharma Distribution, 9.658 de persoane (foști pacienți cu COVID-19) au donat plasmă convalescentă în țara noastră începând cu aprilie 2020, luna din care această procedură a început să fie efectuată în România, potrivit unui comunicat remis redacției.

raport donare plasma convalescenta covid

În perioada celor aproape nouă luni de la debutul donării de plasmă convalescentă și până la data celei mai recente centralizări (26 aprilie 2020 – 15 ianuarie 2021), au fost colectate aproape 15.000 de doze de plasmă convalescentă, iar 1.246 de pacienți internați au primit tratamentul cu plasmă convalescentă și au fost ulterior externați.

Se pierd donatori de plasmă convalescentă

Din cauza organizării defectuoase a procesului de donare, a lipsei de echipamente de plasmafereză și a lipsei de implicare la nivelul unor centre de transfuzie sanguină, raportul estimează că circa 20.000 de donatori de plasmă convalescentă au fost pierduți, ceea ce înseamnă că cel puțin 20.000 de foști pacienți cu COVID-19 au încercat, dar nu au reușit să doneze plasmă convalescentă.

„În total, conform estimărilor covidplasma.ro, au fost pierdute circa 174.000 de doze de plasmă convalescentă. Astfel 43.000 doze au fost pierdute din cauză că nu folosim echipamente de plasmafereză la donarea de plasmă, respectiv încă 126.000 de doze nu au fost colectate de la cei peste 20.000 de români care nu au putut dona, deși au dorit asta și îndeplineau condițiile”, se arată în comunicat.

Este important de menționat că de la fiecare donator român s-au colectat în medie 1,5 doze de plasmă convalescentă – un randament scăzut, ce se explică prin utilizarea pe scară largă a donării de plasmă prin metoda veche a donării de sânge, din care se extrage prin centrifugare o doză de plasmă. Prin comparație, în țările europene aflate în topurile colectării de plasmă convalescente, media este de 6,3 doze de plasmă convalescentă colectată de la fiecare donator.

Orașele fruntașe la donarea de plasmă convalescentă

În topul colectării de plasmă convalescentă se află Bucureștiul, urmat de județele Argeș, Arad, Iași, Prahova, Hunedoara, Brașov, Buzău și Galați. În centrele de transfuzie din Capitală și din aceste 8 județe s-a colectat circa 63% din întreaga cantitate de plasmă convalescentă colectată în România.

În ceea ce privește randamentul colectării de plasmă convalescentă (numărul de doze colectate la 100 de cazuri COVID-19), pe primul loc se află județul Buzău, urmat de județele Arad, Hunedoara, Argeș și Sălaj. Bucureștiul, deși a colectat cel mai mare număr de doze de plasmă convalescentă din România, este pe locul 18 în clasamentul eficienței colectării.

Cele mai multe doze de plasmă convalescentă au fost distribuite spitalelor din București (1.155 de doze), urmate de cele din județele Hunedoara, Arad, Constanța și Timiș. Din punctul de vedere al eficienței distribuirii, cel mai bine stau județele Hunedoara, Buzău, Arad, Olt și Caraș-Severin.

Românii nu sunt încurajați suficient să doneze plasmă

Există în același timp o serie de cifre statistice care arată că statul român nu încurajează așa cum ar trebui procesul donării de plasmă convalescentă.

cati romani au donat plasma 21 la suta

Astfel, conform unui sondaj covidplasma.ro, realizat în perioada 5-10 ianuarie 2021, doar 21% dintre românii care au dorit să doneze plasmă convalescentă au putut să facă acest lucru. Restul au fost refuzați, n-au fost contactați de centrul de transfuzie, n-au fost programați ori au ajuns să renunțe la donare din cauza birocrației.

De asemenea, 48% dintre donatorii de plasmă convalescentă spun că au trebuit să-și plătească testele medicale pentru a putea dona plasmă (fie test de anticorpi, fie test PCR, fie ambele), deși prevederile UE spun că aceste teste ar trebui să fie plătite de către stat.

Conform sondajul menționat, majoritatea românilor donatori de plasmă sunt deschiși la ideea de a dona plasmă și în centre de donare care nu aparțin statului. Astfel, 44% dintre donatori spun că ar dona în centre de donare aparținând unor organizații neguvernamentale, iar 38% dintre donatori spun că ar dona în centre private de donare, în timp ce doar 18% spun că ar dona doar în centre de donare ale statului.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.