Newsflash
Știri

Act normativ pentru serviciile medicale la distanță

de Florentina Ionescu - nov. 19 2020
Act normativ pentru serviciile medicale la distanță

Executivul a aprobat Ordonanța de Urgență pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în ceea ce privește modul în care sunt furnizate serviciile medicale la distanță.

Actul normativ reglementează posibilitatea furnizării serviciilor medicale la distanță, prin telemedicină, de către toți profesioniștii din domeniul sănătății, se arată într-un comunicat de presă.

„Criza sanitară fără precedent a impus suplimentarea și diversificarea serviciilor medicale pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate ale populaţiei din comunităţi, dar şi pentru gestionarea eficientă a resurselor umane si financiare din domeniu. Era nevoie de modificarea cadrului legal general care sa dea posibilitatea acordarii asistentei medicale prin telemedicină de catre toate unitatile sanitare publice si private, în beneficiul pacienților”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

telemedicina si teleconsultatii in pandemie

Serviciile care pot fi furnizate și prin telemedicină sunt:

  1. a) teleconsultația;
  2. b) teleexpertiza;
  3. c) teleasistenţa;
  4. d) teleradiologia;
  5. e) telepatologia;
  6. f) telemonitorizarea.

Eficienţă sporită a sistemului sanitar

Beneficiarii telemedicinei sunt pacientii care pot avea acces mai rapid la actul medical. Totodată, serviciile de tipul teleradiologiei și al teleconsultațiilor pot contribui la scurtarea listelor de așteptare, pot optimiza utilizarea resurselor și pot ajuta la creșterea productivității, ceea ce duce, în final, atat la îmbunătăţirea asistenţei medicale, cat şi la o eficienţă sporită a sistemului sanitar din Romania, beneficii cu atat mai importante si mai necesare in contextul actual determinat de pandemia generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

De asemenea, telemedicina (furnizarea de la distanță a serviciilor medicale) poate contribui la limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 deoarce se pot limita deplasările şi interacţiunile interumane directe, fără limitarea accesului pacienților la asistența medicală necesară.

În termen de 45 de zile de la elaborare, Ministerul Sănătății va elabora normele metodologice generale de punere în aplicare a ordonanței, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului, act normativ care va cuprinde:

  1. a) specialităţile medicale şi lista serviciilor care fac obiectul serviciilor de telemedicină;
  2. b) condiţiile de organizare şi funcţionare a telemedicinei, pentru fiecare tip de serviciu de telemedicină;
  3. c) responsabilitatea stabilirii calităţii serviciului de telemedicina si a verificarii respectării ei;
  4. d) modalitatea de acordare a serviciilor de telemedicină.

Notă autor:

Sursa foto: Engin Akyurt de la Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe