Ceea ce-am visat, pentru ce-am luptat, ce-am stăruit să se întâmple începe să dea rod.

După un început cu adevărat magic într-o Românie regală și cosmopolită, pe vremea lui Carol al II-lea, psihiatria modernă s-a scufundat într-o veritabilă beznă odată cu invazia sovietică în România și transformarea nemernică a societăţii până în ultimele cătune. Ca și alte specialităţi medicale, și cea pe care o practic și-a găsit refugiul într-o mare de complicitate. Complicitate din care n-a ieșit în 1989, ba în care s-a adâncit odată cu anii grei de tranziţie. Ceea ce comunismul a început, capitalismul sălbatic a continuat, a altoit și-a pervertit în felul de-a privi și a trata persoana care suferă de o maladie mintală. 

Diferendele mele profunde cu ARPP (Asociaţia Română de Psihiatrie și Psihoterapie) sunt de notorietate. Aș putea să fac un scurt glosar de contacte polemice de-a lungul anilor. Suficient să spun că am fost un eretic într-o lume ale cărei canoane căpătaseră pe alocuri parfum liturgic și apucături sectariene. 

De curând am fost invitat și am participat la o masă rotundă la Congresul Naţional de Psihiatrie ţinut de ARPP pe tema tratamentului nevoluntar în contextul (dar nu numai) internării nevoluntare. A fost un moment viu, cu argumente pro și contra, din care, la un moment dat, ne-am dat seama că nu mai suntem copii, ba chiar ne-am apropiat de jumătatea carierei. N-am avut niciodată tot timpul, dar pentru unele lucruri nici mult n-a mai rămas. 

După masa rotundă am mai stat la discuţii. Una dintre ele a ţintit nevoia de uniune într-o vreme a dezbinării. De-a da psihiatrului care abia acum se naște un loc, în România, unde să-și facă meseria cu demnitate. 

Le-am cerut un lucru pe care-l repet, astăzi și aici, public: ieșirea din complicitate. Le-am povestit de un demers similar la care am participat, cu mulţi ani în urmă, la Universitatea Carol (Karlova) din Praga, la Congresul Academiei Internaţionale de Drept și Sănătate Mintală din care fac parte. Suntem obligaţi să facem o atare conferinţă. O conferinţă despre slugărnicia psihiatrică din comunism. Dar și despre figurile ilustre de disidenţă. O conferinţă despre tortură, rele tratamente și mecanismul prin care oameni nevinovaţi au fost oprimaţi folosind instrumente psihiatrice. Dar și o conferinţă despre etică, integritate, drepturile omului, un cadru legislativ potrivit pentru sănătate mintală în secolul XXI. 

Ce-am cerut, cel puţin la nivel declarativ, am primit. Astfel că am să crestez un semn în grindă, cu gândul la martie 2025. Pentru că, sper din suflet, vom face atunci loc unui nou început.