Newsflash

STIAŢI CĂ…

de Av. Anne-Marie PÂRLOG - iul. 7 2009
STIAŢI CĂ…
   …viitorii soţi vor trebui să depună o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei, potrivit Legii nr. 201/2009. Legea modifică, printre altele, şi prevederile referitoare la întocmirea actului de căsătorie. Astfel, ofiţerul de stare civilă va solicita viitorilor soţi, în plus faţă de documentele prevăzute până în prezent de Legea nr. 119/1996 (declaraţia de căsătorie, actele de identitate, certificatele de naştere şi certificatele medicale privind starea sănătăţii), şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei. Totodată, legea reglementează şi condiţiile tehnice necesare informatizării stării civile, prin constituirea unor fluxuri de comunicaţii între autorităţile administraţiei publice locale şi cele centrale, care să permită preluarea informaţiilor specifice în Registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
    …programul „Prima casă“ a fost aprobat prin OUG nr. 60/2009 şi are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite. Astfel, persoanele fizice vor putea solicita o garanţie guvernamentală în limita sumei de 60.000 de euro, în vederea achiziţionării primei locuinţe. La rândul lor, băncile vor putea acorda credite în Programul „Prima casă“ de cel mult 60.000 de euro, iar pentru locuinţele mai scumpe, clienţii vor completa restul sumei. Beneficiarii Programului, conform actului normativ emis de Guvern, sunt persoanele fizice care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă nu deţin în comun sau individual, împreună cu soţii lor sau cu alte persoane, în proprietate o locuinţă, indiferent de modul în care a fost dobândită, şi nici nu au în derulare vreun credit ipotecar. Plafonul anual al garanţiilor care pot fi emise, condiţiile de acordare a acestora şi de eligibilitate a băncilor şi a persoanelor fizice beneficiare ale programului „Prima casă“, precum şi regulile de gestionare a garanţiilor se vor stabili prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 60/2009. Acest act normativ mai prevede că, în ceea ce priveşte imobilele achiziţionate în cadrul programului „Prima casă“, băncile instituie şi reînnoiesc în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, un drept de ipotecă de rangul I pe toată durata contractului de creditare, cu interdicţia de vânzare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani. Creanţele rezultate din garanţiile acordate şi plătite instituţiilor de credit în cadrul programului „Prima casă“ vor fi creanţe bugetare a căror recuperare prin executare silită se va efectua de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe