Specializat în soluții de inteligență artificială cu aplicabilitate în medicină, startupul AIMinded lansează o campanie de finanțare pe platforma de crowdfunding Rōnin.
Startupul medtech AIMinded care furnizează soluții de inteligență artificială cu aplicabilitate în medicină, preponderent în oncologie, a demarat o campanie de finanțare pe platforma de crowdfunding Rōnin, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Piese din puzzle-ul numit Medicina viitorului
Compania țintește obținerea unei finanțări de 100.000 de euro care să reprezinte o investiție în dezvoltarea tehnologiei și a echipei. Startupul urmărește ca soluția AIMinded să fie produsă pe scară largă de companiile specializate în echipamente pentru radioterapie.
Soluția AIMinded vine în ajutorul medicilor radioterapeuți și al pacienților diagnosticați cu cancer. Algoritmul dezvoltat de compania din Timișoara analizează CT-uri și produce conturaje ale organelor cu risc și tumorilor în doar câteva minute, față de 3 ore sau 4 ore, cât durează această operațiune medicală efectuată prin metodele clasice.
Algoritmul inteligent ajută la optimizarea calității tratamentelor și accelerarea fluxului de lucru cu 90% față de metodele standard, esențială în tratamentele oncologice.
AIMinded este o tehnologie de creștere a fiabilității contururilor și posibilitatea ca CT-urile să fie analizate direct în format 3D.
„Soluția noastră vine în ajutorul specialiștilor oferindu-le un tool de mare precizie în imagistica medicală. Vrem să ajutăm cât mai mulți oameni să beneficieze de servicii medicale de calitate mai bună și de șanse suplimentare de vindecare. Suntem convinși că AIMinded poate face o diferență semnificativă în acest sens. Algoritmul dezvoltat de noi este de real ajutor medicilor, pentru că le furnizează în câteva minute informațiile de care au nevoie și astfel au la dispoziție mai mult timp pe care să-l dedice îngrijirii pacienților”, spune Alexandru Vesa (foto), CEO al companiei.
Evaluată la peste 11 miliarde de dolari anul trecut, piața globală a soluțiilor de inteligență artificială în medicină va crește conform estimărilor la peste 188 miliarde de dolari până în 2030. Cu capacitatea de a optimiza eficiența și precizia actului medical, procesul de diagnosticare și tratare, utilizarea inteligenței artificiale în zona medicală devine tot mai intensă la nivel global.
În România, conform GLOBOCAN, în 2020 s-a înregistrat un număr de 98.000 de cazuri de pacienți diagnosticați cu cancer, dintre care 50.000 au pierdut bătălia cu boala. Una dintre cauzele statisticii morbide este urmarea tardivă a tratamentului. Aproximativ 50% dintre pacienții cu cancer au nevoie de radioterapie, însă există un număr mic de specialiști pentru atât de mulți bolnavi. AIMinded își propune să fie soluția inovatoare care revoluționează fluxul de lucru, eficiența și calitatea actului medical din secțiile de radioterapie ale spitalelor și clinicilor.
„AIMinded este o companie cu un potențial uriaș de scalare, care propune o soluție inovatoare, de absolută necesitate nu numai în România, ci și dincolo de granițe. Suntem convinși că inteligența artificială va revoluționa modul în care se face medicină și ne bucurăm că un startup timișorean vine pe piață cu o soluție de top care îmbină tehnologia cu actul medical. Este un business al viitorului, cu potențial uriaș, care trebuie sprijinit acum”, spune Ovidiu Ghiman, CEO Rōnin, platformă de crowdfunding care permite susținerea proiectelor favorite de business cu contribuții minime pornind de la 100 euro.
„În urmă cu câțiva ani, mama mea a fost diagnosticată cu o formă de cancer”, povestește Alexandru Vesa.
„A fost o perioadă dificilă, pe care am depășit-o cu bine. Experiența aceasta mi-a deschis ochii asupra nevoilor din sistemul medical și, corelat cu pasiunea mea pentru inteligență artificială, a adus la dezvoltarea soluției AIMinded”, mai spune CEO-ul startu-ului, care reunește o echipă formată din medici radioterapeutiși specialiști în software.
Cu convingerea că programele de inteligență artificială pot revoluționa tratarea cancerului, AIMinded își dorește ca, în urma campaniei de finanțare de pe Rōnin, nu doar să dezvolte tehnologia actuală, ci și modelul de business, pe care să-l exporte în afara granițelor țării, unde să fie folosit pe scară largă în clinicile de radioterapie.
„Acest mod de a utiliza inteligența artificială poate avea o aplicabilitate largă, într-o mulțime de domenii ale medicinei. Iar rezultatul ar fi un sistem de sănătate mult îmbunătățit, cu un grad mai mare de precizie, eficiență și confort – pentru pacienți și medici”, spune Alexandru Vesa.
Mai multe detalii despre beneficiile AIMinded în imagistica medicală oncologică sunt disponibile aici.
Fondată de trei antreprenori cu experiență solidă de business, platforma Rōnin a fost lansată oficial pe 1 Decembrie 2021. Rōnin este platforma de investiții care sprijină antreprenori locali și europeni să-și finanțeze ideile de afaceri indiferent de industria din care fac parte sau stadiul de dezvoltare la care se află.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe