Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu lansează un proiect menit să faciliteze inserției pe piața muncii a studenților Facultății de Medicină din Sibiu.
Inserția pe piața muncii a studenților Facultății de Medicină din Sibiu se va face prin stagii de practică și programe educaționale adaptate la cerințele angajatorilor din sistemul medical, după cum se arată și în numele proiectului.
Acest proiectul va fi implementat în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2026 și este finanțat în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, Prioritatea P7, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției de SCJU Sibiu.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 4.916.847,92 lei, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor este de 4.179.320,73 lei. Contribuția de la bugetul național este de 639.190,24 lei.
Obiectivul general al proiectului constă în: îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemelor de educație și formare pentru 260 studenți mediciniști de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin participarea acestora la stagii de practică în vederea dezvoltării de competențe cheie profesionale și competențe transversale necesare pe piața muncii.
În cadrul proiectului finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, cei 260 studenți ai Facultății de Medicinaă din Sibiu vor participa la:
• stagii de practică medicală în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu;
• activități de dezvoltare a competențelor socio-emoționale;
• activități de dezvoltare a competențelor pentru locuri de muncă verzi, specifice profilului medical, au mai transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe