Ziua Mondială a Psoriazisului este marcată anual, pe 29 octombrie. Societatea Română de Dermatologie atrage atenția asupra impactului fizic, social și emoțional creat de psoriazis prin diverse manifestări.
Conducerea unității a anunțat că locurile pentru mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt, ocupate până în ianuarie 2027, așa că se vor face investigații și într-o zi de sâmbătă.
Psoriazisul nu se oprește la piele, atrag atenția medicii dermatologi în contextul Zilei mondiale a psoriazisului. Această zi va fi marcată pe 29 octombrie.
Reprezentanții Spitalului Sf. Constantin din Brașov au transmis un mesaj astăzi, 16 octombrie, de Ziua Mondială a Anesteziei.
Asociația Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) în parteneriat cu Asociația Medicilor de Familie – Sibiu organizează Congresul Național de Medicină de Familie.
Luna octombrie este un bun prilej pentru a ne aminti despre eforturile depuse zi de zi de medici, dar și despre profesia medicală.
În perioada 29-31 octombrie 2026 va avea loc la București Conferința Națională a Societății Române de Chirurgie Pediatrică – SRCP 2026.
Evenimentul online este organizat de Alianța Română de Prevenție a Suicidului, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale și Zilei Naționale de Prevenție a Suicidului.
Clădirea Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) Cluj-Napoca va fi iluminată în roz pentru a marca începutul Lunii Internaționale de Conștientizare a Cancerului de Sân.
În octombrie, luna prevenției și conștientizării cancerului de sân, la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie” femeile din Sectorul 6 pot efectua mamografii.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) organizează o nouă acțiune de donare de sânge.
Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică anunță că la început de octombrie are loc crosul Run for Genomics.
În perioada 8-10 octombrie, va avea loc o nouă ediție a Congresului Național de Oncologie, organizat de Societatea Națională de Oncologie Medicală din România.
În perioada 1-3 octombrie 2026, Timișoara găzduiește o nouă ediție a Cursului Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) anunță că în toamnă va fi organizat un workshop de farmacovigilență.
Proiectul Harta Literară a Bucureștiului propune o nouă modalitate de explorare a orașului, prin intermediul cărților.
Tinerii din categoria de vârstă 19-26 se pot vaccina și ei gratuit împotriva HPV odată cu intrarea în vigoare a prevederilor care extind grupa de vârstă eligibilă în acest sens.
O nouă ediție HealthTech Forum, un important eveniment de tehnologie medicală din Europa Centrală și de Est, va reuni la București lideri globali și pionieri ai inovației în sănătate.
Sunteți invitația la ediția a XXIII-a a Congresului Național al Societății Române de Oftalmologie, cu participare internațională, Sinaia 2025.
SRMI vă invită la o nouă ediție a tradiționalei Conferinței „Medicina bazată pe dovezi”, care are loc online în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe