Dacă sunteți farmacist, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor din România vă îndeamnă să completați acest chestionar extrem de important, despre siguranța medicamentelor în timpul sarcinii.
Luni, 20 ianuarie, a fost inaugurată Policlinica de Stomatologie Pediatrică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Aceasta a fost închisă pentru reabilitare și modernizare.
Un studiu recent arată că până la patru din zece persoane din SUA ar putea dezvolta demență după vârsta de 55 de ani.
Stop gesturilor de agresiune! Stop agresiunii verbale! Stop amenințărilor! Apel la respect față de profesioniștii din sănătate!
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a obținut prestigioasa distincție „HR Excellence in Research Award – HRS4R” acordate de Comisia Europeană.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași face parte acum din avangarda cercetării medicale translaționale, prin implicarea sa în proiectul revoluționar CANTAVAC 2.0.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București ocupă prima poziție între universitățile și instituțiile de cercetare din țară.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu lansează un proiect menit să faciliteze inserției pe piața muncii a studenților Facultății de Medicină din Sibiu.
Inspecția Sanitară de Stat a dispus Serviciului Control din DSP Mureș efectuarea de controale în centrele de profil din Târgu-Mureș.
Experții din cadrul FDA spun că un decongestionant nazal care se găsește în multe medicamente împotriva răcelii nu funcționează, de fapt, deci nu desfundă nasul.
Două animale de companie au murit recent, după ce au băut lapte crud care ar fi trebuit să fie retras de pe piață pentru că conținea virusul gripei aviare.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Dacă reușeam să scriu acest articol în ziua în care m-am gândit pentru prima oară, titlul ar fi fost diferit. Însă, nu aș vrea să trecem în anul următor fără să fi scris.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Recent, s-a terminat construcția noului spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe și în curând va fi gata să primească pacienți.
Problemele pe care pacienţii le ridică în cadrul presupuselor fapte de malpraxis sunt, în prin-cipiu, legate de repararea prejudiciilor suferite.
Perioada sărbătorilor de iarnă este mereu un prilej de a aduce bucurie copiilor greu încercaţi de soartă, bolnavi sau care provin din medii defavorizate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe