Campania electorală din 2016 a debutat în forță
și „cu dreptul“ și în sănătate: scandaluri, acuze, minciuni, demonstrând încă o
dată că acesta este domeniul la care se pricepe toată lumea și care poate
furniza subiecte și teme de dezbatere pentru cel puțin trei-patru cicluri
electorale pe an. Și pentru că tema obișnuită (și falsă) de dezbatere – prețurile
mari la medicamente – a furat startul deja din 2015 (vă amintiți de scăderile
de prețuri de anul trecut, care au dus medicamentele la prețul minim din
Europa), aș face un inventar al altor teme false care vor fi în centrul
dezbaterilor de sănătate din campania electorală 2016, dar care, mai mult ca
sigur, nu vor genera soluții implementabile în următorul ciclu electoral (sau
vreodată).
Sistem
de sănătate centrat pe pacient. Sistemul de sănătate nu a avut, nu are și
nu va avea ca unică prioritate pacientul. Sistemul este clădit în așa fel încât
să repartizeze, cu minimum de efort, 30 de miliarde de lei pentru a fi gestionați
de cei aproximativ 250–300 de oligarhi care controlează resursele financiare și
umane din sistem. Asta nu înseamnă că banii ar fi furați, cât că ei sunt
distribuiți „cu dedicație“, astfel că nu ajung în direcțiile care ar putea să
facă diferența cu maximum de impact pentru pacient.
6%
din PIB la sănătate. Nu se poate sări de la 3,9% la 6% și este imposibil să
se ajungă la 6% în următorul ciclu electoral. Având în vedere că ponderea PIB
în veniturile bugetare este în scădere, nici nu poate fi vorba de mai mulți
bani (în valoare absolută) pentru următorii cinci ani, dacă cheltuielile cu
sănătatea nu vor fi suplimentate și din alte surse. Poate ar fi mai bine să
spunem „să dăm pentru sănătate până la 20% din veniturile bugetare“.
Legea
prevenției. Nu avem nevoie de o lege a prevenției (și în orice caz, nu de
una de sine stătătoare), ci de o nouă lege a sănătății, cea din prezent datând
din 2006 și nemaifăcând față cerințelor și nevoilor de sănătate ale românilor.
Cu o lege bună a sănătății, de altfel, nici nu ar fi necesară o lege a prevenției.
Altfel spus, o lege bună a sănătății este fundamentată pe prevenție. Legii
sănătății i-au fost aduse peste o sută de amendamente în zece ani – un semnal
copios că ea trebuie schimbată.
Pleacă
medicii din România. Medicii nu pleacă (doar) din cauza salariilor
derizorii pe care le încasează. Pleacă pentru că cei 250–300 de oligarhi care
controlează resursele financiare și umane din sistem sunt un obstacol greu de
trecut în calea competenței adevărate sau a dezvoltării unei cariere strălucite
fără a avea o proptea. E chiar mai rău în perspectivă, pentru că nu e o tendință,
ci chiar o realitate: sistemul este lăsat moștenire familiilor celor care îl
controlează astăzi.
Lipsa
accesului la medicamente inovatoare este laitmotivul companiilor
farmaceutice din timpul campaniilor electorale. Va fi o excelentă temă
electorală și în 2016, cu atât mai mult cu cât sistemele tehnice de acces
pentru medicamente (vezi tehnologia de evaluare a medicamentelor introdusă în
2014) au devenit indezirabile producătorilor, care dramatizează afirmând că
orice medicament nou este ultima șansă a umanității (indiferent că este doar o
variațiune pe aceeași temă; de altfel, UE arăta în 2015 că, din zece molecule
nou descoperite, cel puțin nouă nu aduc valoare adăugată).
Asigurările
private de sănătate. România, prin cadrul legislativ din prezent, este
total neatractivă pentru asiguratorii privați. Mai mult, cei 250–300 de
oligarhi de care vorbeam ar fi enorm de indispuși să dea ochii cu companii care
vor controla la sânge cheltuirea banilor și rezultatul actului medical, deci se
vor asigura că reglementările vor rămâne ostile încă cel puțin cinci ani de
acum înainte.
Șase
teme false de discuție electorală de care ne vom izbi în următoarele luni pe
toate canalele media; eventual, adăugați un al șaptelea: să construim spitale
noi, cât mai multe. Sistemul sanitar nu are nevoie de reformă (și foarte
probabil nici de mult mai mulți bani), ci de dezbatere și transparență în actul
de legiferare, de investiții bazate pe nevoi documentate, de dez-oligarhizare,
de profesionalizarea managementului, de introducere în spitale de standarde,
proceduri, ghiduri de bună practică și, mai ales, de control.
O versiune a acestui text a apărut și pe
zf.ro