Newsflash
Internaționale

Rușii vaccinați anti-COVID vor primi ecusoane în loc de măști

de Dorina Novac - ian. 15 2021
Rușii vaccinați anti-COVID vor primi ecusoane în loc de măști

Locuitorii regiunii Sahalin din Rusia vaccinați împotriva COVID-19 vor primi ecusoane speciale care le vor permite să nu poarte mască de protecție.

Anunțul a fost făcut de către guvernatorul regiunii, Valery Limarenko, pe contul său de Telegram, scrie rbc.ru.

fara masca
Sursă imagine: Pixabay

„Persoanele care se vor vaccina vor primi un ecuson –  un document special pe care îl pot purta în loc de o mască. Aceste măsuri revoluționare sunt acum elaborate și vor fi incluse oficial în viața noastră de zi cu zi”, a precizat Limarenko.

Șeful regiunii a subliniat că și Rospotrebnadzor va face un anunț despre aceste ecusoane speciale.

„Trebuie să ne întoarcem la viața normală. Și pentru aceasta, trebuie să vaccinăm marea majoritate a populației, mai mult de jumătate, cel puțin, și apoi putem crea imunitate colectivă”, a adăugat acesta, potrivit interfax.ru.

Valery Limarenko a menționat că Sahalin va începe vaccinarea în masă pe 15 ianuarie. Astfel, peste 9 mii de doze de vaccin Sputnik V vor fi livrate în regiune.

„Ne propunem să primim aproximativ 20 de mii de doze  pe lună. Și în acest fel vrem să ne vaccinăm în câteva luni”, a explicat el.

Vladimir Krugly, membru al Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse, a comentat declarația lui Limarenko și a recomandat persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19 să poarte mască de protecție și să respecte toate măsurile de siguranță stabilite de Rospotrebnadzor.

„Desigur, persoanele care au fost vaccinate se vor simți mai protejate. Dar regulile stabilite de Rospotrebnadzor sunt aceleași pentru toată lumea”, a declarat Vladimir Krugly.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe