Nivelul de imunitate la COVID al populaţiei Japoniei a ajuns la aproximativ 90% în majoritatea zonelor după un val Omicron recent, conform unui studiu publicat marţi.
Acest nivel al aşa-numitei „imunităţi de turmă” reflectă stadiul în care se află protecţia parţială oferită atât prin infectarea pe cale naturală, cât şi prin vaccinare, conform Fundaţiei din Tokyo pentru cercetare în domeniul politicilor, care a estimat situaţia din 12 dintre cele mai populate prefecturi din Japonia, scrie Agerpres.
Locuitorii din Tokyo, Osaka şi prefectura sudică Okinawa şi-au dobândit cea mai mare parte a imunităţii prin contagiune pe fondul numărului mare de cazuri de infectare din acele zone, cu precădere în timpul celui de-al şaptelea val de cazuri care a atins apogeul luna trecută, au descoperit cercetătorii.
Citește și: Ne ajută sau nu Omicron să atingem imunitatea de turmă?
Aproximativ 65% din populaţia Japoniei a primit cel puţin o doză de rapel a unui vaccin împotriva COVID-19, comparativ cu aproximativ 33% în Statele Unite, conform datelor guvernamentale.
Japonia a început săptămâna trecută să distribuie doze de rapel adaptate pentru a ţinti tulpina Omicron a virusului.
Potrivit cercetătorilor, în Japonia, intervalul dintre administrarea dozelor de rapel este în prezent de cinci luni, deşi acesta poate fi prea lung pentru a oferi protecţie vârstnicilor şi grupurilor vulnerabile în cazul în care un al optulea val prognozat se va manifesta spre sfârşitul anului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe